Ce locuri sunt de evitat în vacanță: „Din punct de vedere medical, este bine să mergi....”

Ce locuri sunt de evitat în vacanță! Averstismentul medicului

Ce locuri sunt de evitat în vacanță. Iată ce spune un cunoscut medic despre locurile pe care ar trebui să le alegem pentru o vacanță în siguranță.

Ce locuri sunt de evitat în vacanță. Medicul Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” din Capitală, este de părere că în perioada următoarea excursiile cu cortul sau în rulote ar putea deveni un nou trend.

Specialistul susține că dacă se ține neapărat să se plece în concediu, cel mai bine ar fi ca oamenii să nu părăsească granițele și să evite zonele aglomerate.

„În condiţiile în care avem un context general favorabil putem eventual să luăm în calcul şi o destinaţie de vacanţă, ideal în ţară. (…) În principiu, cred că oamenii, din instinct, se vor reprofila şi vor căuta acele zone, acele locaţii în care se simt mai în siguranţă.

(…) Trebuie să respectăm aceste principii generale, practic distanţarea socială, evitarea zonelor aglomerate. Atunci când mergem în locurile de servire a mesei să avem o distanţă corectă, optimă între noi şi celelalte persoane, să nu ne cazăm în locuri unde există un risc de intersectare cu multe persoane. Vor fi încurajate foarte mult excursiile cu cortul, în rulote. Noi nu am avut această cultură până la acest moment, însă probabil că va deveni un nou trend cel puţin în următorii doi-trei ani”, a declarat medicul, potrivit digi24.ro.

Sub nicio formă, nu ar trebui să se deplaseze cei care prezintă anume simptome ale bolii.

„Este bine să nu plecăm în concediu dacă avem semne de boală, orice simptomatologie respiratorie şi febră. Este mai bine să stăm izolaţi acasă şi în niciun caz să ieşim în comunitate”, a subliniat specialistul de la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar.

Ce locuri sunt de evitat în vacanță. Cum se alege vacanța în străinătate

Citeste si: E oficial! Toți românii trebuie să știe asta. Redevine obligatoriu de la 1 iulie

În plus, atunci când vine vorba despre excursiile în străinătate, destinația ar trebui aleasă cu multă grijă. Astfel, medicul infecționist recomandă evitarea hotelurilor de tip all inclusive, acolo unde se află foarte multe persoane.

Ce locuri sunt de evitat în vacanță! Averstismentul medicului

Citește și: Horoscop duminică, 21 iunie 2026: Un semn zodiacal reușește să recupereze o sumă de bani pe care nu credea că o va mai primi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Ce hoteluri ar trebui evitate în vacanță





„Nu toate ţările se confruntă cu acelaşi nivel al epidemiei, sunt ţări în care nivelul infecţiilor a crescut la o rată foarte mare. Nu există nicăieri certitudinea că riscul de expunere este mai mare sau mai mic. Din punct de vedere medical, este bine să mergi acolo unde ai un nivel de siguranţă mai bun.

Citeste si: Organizaţia Mondială a Sănătăţii: COVID-19 se comportă la fel ca gripa spaniolă

Este preferabil să accesăm acele locuri de cazare în care nu este un număr foarte mare (n.r. – de persoane). În niciun caz acele hoteluri care pun la dispoziţie programe de tip all inclusive, pentru că riscul de aglomerare va fi unul foarte mare. Cred că trebuie să mergem pe profil de tip casă, unde eventual să mergi cu familia, de închiriat un apartament şi mai puţin probabil zone hoteliere cu un număr foarte mare de turişti. Riscul nu poate fi redus la zero niciodată”, a mai precizat specialistul”, a declarat Gheorghiţă.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nelu Tătaru și Raed Arafat, ședință de urgență la MAI pe tema creșterii numărului de cazuri de coronavirus

Care este diferența ideală de vârstă într-un cuplu? Psihoterapeuții spun că poate influența satisfacția în relație

Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”

CE I-A DEZVĂLUIT sora lui Lucian Isar unui artist celebru care voia să afle vești despre el și CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ULTIMELE CLIPE ALE VIEȚII SALE e sfâșietor: "Nu s-a lăsat până când a..."

Cum să faci față nopților tropicale. Sfaturile experților

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro