Care este suma alocată voucherelor de vacanță pentru anul 2025? Află cine va putea intra în posesia lor

Care este suma alocată voucherelor de vacanță pentru anul 2025? Află cine va putea intra în posesia lor
Care este suma alocată voucherelor de vacanță pentru anul 2025? Află cine va putea intra în posesia lor

Anul în curs aduce schimbări și în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță.

Se pare că și acest aspect este influențat tot de „ordonanță trenuleț”, cea care a impus noi condiții pentru accesarea anumitor beneficii, printre care se află și acordarea voucherelor de vacanță. Prin intermediul acestei ordonanțe, a fost restrânsa categoria de angajați care vor intra în posesia lor, dar și modalitatea de finanțare. Astfel, începând cu anul 2025, voucherele de vacanță, în valoare de 1.600 de lei, se vor acorda doar angajaților din sectorul public. În plus, aceștia trebuie să aibă salarii nete de până în suma de 8.000 de lei. De asemenea, beneficiarii trebuie să contribuie cu jumătate din valoarea acestora (800 de lei), în timp ce statul va acoperi restul de 800 de lei.

Cu toate acestea, măsura menționată anterior nu este obligatorie pentru angajați, existând opțiunea de a plăti partea lor din sumă pentru a obține voucherele, însă dacă vor alege să nu contribuie, automat nu vor beneficia nici acest avantaj al voucherelor de vacanță.

Care este suma alocată voucherelor de vacanță pentru anul 2025

Citește și: Ce noi reguli se aplică pentru pensionari, de la 1 ianuarie? Acestea țin în special de impozitul la pensie

Citește și: Anunț pentru femeile care urmează să iasă la pensie! Se schimbă vârsta de pensionare pentru o anumită categorie

Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre sectorul privat, se pare că voucherele de vacanță nu sunt reglementate în aceeași modalitate. În ciuda faptului că anii trecuți, voucherele de vacanță erau oferite integral de angajatori, se pare că până în acest moment nu există o decizie oficială referitoare la aplicarea noilor reguli.

Nu de mult, cu privire la această schimbare a avut ceva de adăugat și premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat faptul că această măsură este opțională, atunci când vine vorba despre contribuția în valoare de 800 de lei, aceasta va rămâne la alegerea angajaților. În ciuda acestui aspect, există și anumite consecințe economice, care vor duce la afectarea turismului intern, a fluxului de clienți și alte servicii care se află în aceeași arie.

„Datorită şi intervenţiei patronatului s-a decis că voucherele de vacanţă rămân în vigoare, cu condiţia ca din 1.600 lei să existe o contribuţie din salariul propriu, a salariatului, pentru a obţine voucherul de 1.600, adică jumătate, 800 de lei. Este opţională obţinerea voucherului de vacanţă. Dacă dai 800 lei vei beneficia de voucher, nu dai 800 de lei, nu beneficiezi de acest lucru. Vrei voucherul de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei”, a declarat Bogdan Hossu, conform capital.ro.

Care este suma alocată voucherelor de vacanță pentru anul 2025?

[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anunț pentru femeile care urmează să iasă la pensie! Se schimbă vârsta de pensionare pentru o anumită categorie

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu

Gizem Sevim, care joacă rolul Elif, în serialul Inimă rebelă, schimbare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă frumoasa actriță

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro