Blestemul ascuns în hainele Sfintei Parascheva. Ce scrie în racla cu moaşte

rugăciunile ne ajută întotdeauna în fața blestemelor

Preoții au ascuns acest lucru ani la rând, dar până la urmă s-a aflat ce blestem ascunde Sfânta Cuvioasă Parascheva

În fiecare an, pe data de 14 octombrie, credincioșii din întreaga țară o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Această prăznuire este una de o importanță deosebită, deoarece în calendarul creștin ortodox este trecută cu roșu.

Puțini știu însă că Sfânta Parascheva ascunde un blestem, iar cei care au aflat acest lucru acum zeci de ani, au știut să ascundă secretul.

Blestemul ascuns în veșmintele Sfintei Parascheva

Moaștele Sfintei Parascheva ce se află din anul 1641 în Iași,au fost aduse acolo de către Vasile Lupu. Osemintele sunt învelite în două rânduri de haine. Primul, care nu se dă jos niciodată, iar al doilea, care este schimbat an de an.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită de mulți credincioși [Sursa foto: Facebook]

Pe primul rând de haine ce acoperă moaștele, este scris blestemul lui Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam. 

"Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva", sunt cuvintele scrise pe sigiliul aflat pe hainele sfinte.

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut din părinți bogați, dar pe parcursul copilăriei, aceștia au învățat-o despre iubirea lui Dumnezeu, ceea ce a făcut-o pe cuvioasă să urmeze calea mănăstirii.

Credincioșii vin la moaștele Sfintei Parascheva în fiecare an [Sursa foto: Facebook]

La vârsta de 25 de ani, pe când se afla la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, un înger i s-a arătat în vis și i-a spus că ar trebui să meargă în locul în care s-a născut și în care se află și părinții acesteia.

Se spune că după ce-a fost îngropată, câțiva marinari i-au descoperit trupul, care nu părea a fi atins de moarte. 

În fiecare an, credincioșii merg în pelerinaj la Iași pentru prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Un mit al acestei sărbători are legătură cu gătitul. Dacă vei face mâncare în această zi sfântă, te va durea capul tot anul.

De asemenea, pe 14 octombrie se împarte must și pâine celor aflați în nevoie. Acest lucru va aduce celui care a împărțit, belșug și ocrotire sufletească.

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva? De ce este aşa de importantă pentru români

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

A ținut-o în brațe și a privit neputincios cum speranța se stinge, odată cu omul pe care îl iubește. MĂRTURIA CUTREMURĂTOARE a unui bărbat care și-a pierdut soția într-un mod tragic. Ce s-ar fi întâmplat cu Lorena ÎN ULIMELE EI CLIPE: "La o..."

Cele mai puternice rugăciuni, pentru femeile care nu pot avea copii

Horoscop săptămânal 24-30 august 2026: Un semn zodiacal se hotărăște să rupă orice fel de legătură cu persoanele pesimiste din viața sa

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro