Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva? De ce este aşa de importantă pentru români


Care a fost viața Sfintei Parascheva, cea la care se roagă mii de credincioși în fiecare an?


In articol:

Sfânta Cuvioasă Parascheva este foarte importantă pentru toți românii. La moaștele sfinte se adună mii de credincioși în fiecare an, pentru a se ruga pentru sănătate și înțelepciune.

Dar cine a fost, de fapt, Sfânta Parascheva, cea pe care oamenii o cheamă prin rugăciuni?

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Parascheva se prăznuiește în calendarul ortodox în fiecare an, pe data de 14 octombrie. 

Se spune că Parascheva s-a născut în apropiere de Constantinopol și ar fi trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. Părinții acesteia au învățat-o încă de copil dragostea pentru Dumnezeu și milostenia. 

Moaștele Sfintei Cuvioase se află în Iași de peste 370 de ani, deși se pare că în anul 1888, Biserica Trei Ierarhi în care se aflau osemintele, a ars, dar acestea din urmă au rămas intacte.

Din anul 1889, Moaștele au fost mutate în Catedrala Mitropolită din Iași.

Cuvioasa Parascheva este ocrotitoarea celor care suferă de probleme extrem de grave, dar și a celor care nu-și găsesc pacea sufletească.

Cum se va desfășura pelerinajul la Moaștele Sfintei Parascheva în 2020

Anul acesta, din cauza pandemiei de Coronavirus, pelerinajul la Moaștele Sfintei Parascheva se va desfășura într-un mod diferit.

Autoritățile din Iași au oferit câteva informații pentru credincioșii care vor urma să se roage la moaștele sfinte.

mii de credincioși vin la moaștele sfintei parascheva
credincioșii vin în fiecare an la moaștele Sfintei Parascheva[Sursa foto: Captură KANAL D]

Grupurile vor trebui să fie formate din maximum 6 persoane, iar toți cei prezenți vor trebui să poarte mască de protecție. 

Distanța dintre persoane va trebui să fie de 2 m, iar copiii mai mari de 5 ani vor trebui să poarte mască de protecție.

oameni în pelerinaj la moaște
credincioșii stau oare întregi la coadă pentru a se ruga la moaște[Sursa foto: Captură KANAL D]

Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, este de părere că oricum se vor desfășura evenimentele, vor fi riscuri. Acesta mărturisește că oamenii se pot îmbolnăvi și dacă racla va fi scoasă din Catedrală, deoarece va fi o invitație pentru cetățeni să se adune în grupuri mari.


Citește și:

Cea mai importantă rugăciune pentru tinerii căsătoriți. Aduce belșug și sănătate în casă!

Cine a fost Sfântul Apostol Toma, ocrotitorul întârziaţilor, sărbătorit pe 6 octombrie?

Rugăciunea de dimineaţă a părintelui Arsenie Boca! Îţi luminează ziua şi alungă gândurile negative!

Acoperământul Maicii Domnului, mare sărbătoare pentru creştini! De ce se sărbătoreşte pe 1 octombrie?

De ce a murit, de fapt, părintele Arsenie Boca? A fost răstignit într-o pădure din Sinaia?

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Pentru tine

Cum sa îți faci un CV bun dacă NU ai experiență? Șansele de angajare vor crește!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Informatiile zilei
Parteneri