Acneea la adulţi: de ce apare şi ce se poate face

Acneea la adulţi: de ce apare şi ce se poate face
Acneea la adulţi: de ce apare şi ce se poate face

Vrem să arătăm bine, să avem o piele frumoasă şi chiar dacă acneea o asociem cu adolescenţa, din păcate, este o problemă întâlnită şi la maturitate. Dr. Smaranda Nica, medic specialist dermatolog, ne spune care sunt cauzele acneei la adulţi şi cum o putem combate.

Produsele cosmetice folosite în exces (poate cea mai frecventă cauză secundară) astupă porii, accentuează „dopurile comedoanelor deja existente şi contribuie lent la creşterea numărului punctelor negre/albe şi, într-un final, la apariţia de leziuni inflamate.

Mai mult decât atât, aplicarea machiajului cu pensule sau bureţi constituie un factor iritativ suplimentar. Din păcate, cu cât apar mai multe leziuni, cu atât femeile încearcă să le acopere mai mult, întreţinând cercul vicios.

Se speculează şi alţi factori secundari, însă studiile sunt limitate şi nu se poate spune cu certitudine dacă şi care este legătura cu acneea tardă. Printre aceştia se numără: stresul, dieta scăzută în fructe, legume, peşte, precum şi factorii genetici.

Obiceiuri „bune care duc la apariţia acneei la adulţi

Aşa cum am spus anterior, folosirea de prea multe produse cosmetice sau folosirea de cosmetice ce nu sunt noncomedogenice.

Pielea feţei nu are nevoie „hăinuţă, aşa cum am auzit undeva, ea trebuie lăsată să respire, bineînţeles, fără a o ignora în totalitate. Un alt obicei (poate nu neapărat considerat bun sau rău, însă extrem de important în apariţia acneei) este sprijinirea bărbiei, mandibulei sau frunţii cu mâna pentru a susţine capul.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Bianca Drăguşanu, cadouri de zeci de mii de euro de la iubit. Uite câte a primit vedeta în doar trei luni de relaţie. La ea vine Moş Crăciun în fiecare zi FOTO

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”

VIDEO Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum! DETALIUL DUREROS care a umbrit slujba de înmormântare și a provocat fiori reci

Incredibil! Cum a apărut Hannelore ca ”fata de la pagina 5” în urmă cu aproape zece ani! Ce scria în dreptul fotografiei ei!

Horoscopul pentru ziua de duminică, 19 aprilie 2026: Semnul zodiacal care are nevoie de o zi de liniște, doar pentru el pentru a se putea desprinde de toate problemele

Val de cutremure în România, de Paște. Unde s-au înregistrat seismele


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro