Anunț pentru femeile din mediul rural. Se dau 10.000 de lei. Cum puteți obține banii

Anunț pentru femeile din mediul rural. Se dau 10.000 de lei. Cum puteți obține banii
Anunț pentru femeile din mediul rural. Se dau 10.000 de lei. Cum puteți obține banii

Românii vor primi 10.000 de lei. Iată cine va beneficia de această sumă și ce condiții trebuie să îndeplinească.

Programul „Rabla pentru sobe” vine în ajutorul locuitorilor de la sate, mai ales din zonele montane din România, care pot beneficia de un ajutor financiar de până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unor sisteme de încălzire eficiente. Astfel, Ministerul Mediului a relansat acest program, care vizează sprijinirea gospodăriilor din anumite zone pentru a putea fi adoptate soluții de încălzire mai ecologice. Programul oferă un ajutor de până la 70 % din valoarea cheltuielilor eligibile, însă nu mai mult de 10.000 de lei pentru fiecare aparat de încălzire. Totodată, echipamentele pe care locuitorii le dețin în locuință trebuie să respecte normele stabilite din 2022, cu privire la reglementările UE, referitoare la aparatele de încălzire cu combustibil solid. Printre aceste aparate eligibile se numără sobele, termosobele, șemineurile, termoșemineurile, toate alimentate cu lemne, paleți sau brichete.

Ce condiții trebuie să respecte locuitorii care vor să beneficieze de această finanțare

Citește și: Pensionarii pot lua cu până la 13.000 lei în plus, la pensie! Cum poți verifica dacă va exista sau nu o majorare, la indexare?

Programul rabla pentru sobe

Citește și: Veste bună pentru elevele din țară! Când urmează să primească bursele restante, din septembrie și octombrie

Primăriile trebuie să se înscrie în program, iar ulterior oamenii, beneficiarii finali, care doresc să obțină ajutorul financiar, pot depune cereri de finanțare. Există și o serie de criterii eligibile pentru acești beneficiari, astfel, oamenii trebuie să fie persoane fizice cu domiciliul în localitatea în care va fi montat sistemul de încălzire, să fie proprietari ai imobilului în care se va instala acesta și să nu aibă obligații fiscale restante sau condamnați pentru infracțiuni de mediu. Aparatele care pot fi achiziționate prin acest program trebuie să respecte cerințelor tehnice de ecodesign, dar și limitele impuse pentru emisiile de particule fine. Acest program reprezintă o oportunitate importantă pentru locuitorii satelor montane, care vor să-și modernizeze sistemele de încălzire, reducând costurile de energie, dar, totodată, protejând mediul înconjurător.

Programul rabla pentru sobe



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Pensionarii pot lua cu până la 13.000 lei în plus, la pensie! Cum poți verifica dacă va exista sau nu o majorare, la indexare?

Cine este partenera lui Marian Neacșu. Cu ce se ocupă Silvia și de ce o știi, dar rar ai asociat-o cu actualul ministru de Interne FOTO

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

DECLARATIA elevului martor la atacul de la Colegiul "Armand Călinescu”: „A venit cu maceta și a început să dea!”

Cine este și câți ani are Osman Alkaş, care joacă rolul Eşref Ali Soysalan, bunicul lui Yaman, în serialul Inimă rebelă! Iată cum a fost surprins celebrul actor în compania colegilor săi de platou

Calendar ortodox vineri, 23 octombrie 2026. Sărbătoare cu cruce albastră pentru credincioși. Ce Sfânt român este cinstit

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro