Ce ingredient îți scurtează viața. Este foarte des folosit în bucătărie

sarea nociva
Sarea este nocivă

Pentru ca mâncarea să aibă gust, are nevoie de condimente, iar pentru ca desertul să fie gustos, are nevoie de zahăr sau îndulcitor. Însă, aceste elemente sunt foarte dăunătoare pentru organismul nostru.

Sarea este ingredientul nelipsit dintr-o casă și este întotdeauna folosit atunci când gătim.

Sarea este necesară, dar nocivă

Citeste si: „Mi-e rușine de rușinea lui!” Scandal în trupa Phoenix! Ce a declarat Joseph Kappl despre Nicu Covaci

Dacă nu am adăuga sare, preparatele noastre nu ar avea gust. Drept urmare, sarea este indispensabilă, în orice bucătărie. Acest ingredient influențează foarte mult gustul final al mâncărurilor. Sarea este folosită chiar și în deserturi, dar într-o cantitate mult mai mică. Cu toate acestea, are efecte foarte negative asupra sănătății noastre. Chiar dacă acest ingredient joacă un rol important la nivelul gustului, ne poate scurta viața. Potrivit unor  cercetători de la Școala de Sănătate Publică și Medicină Tropicală a Universității Tulane din New Orleans, folosirea în exces a sării, ne poate afecta grav pe termen lung. Se pare că speranța de viață a oamenilor are legătură și cu cantitatea de sare pe care o consumăm, zi de zi.

Ce riscuri are sare asupra organismului

Analiza acestui studiu s-a bazat pe studiul a 500.000 de britanici, de vârstă mijlocie. Este foarte dificil să eliminăm complet din alimentația noastră, un ingredient atât de des folosit. Însă, soluția pentru un stil de viață mai sănătos, este reducerea cantității de sare folosite. Chiar și dacă renunțăm la o cantitate mica din acest ingredient, va avea efect la nivelul organismului.

„Din cunoștințele mele, studiul nostru este primul care evaluează relația dintre adăugarea de sare pe alimente și moartea prematură”, a explicat profesorul Lu Qi, unul dintre experții acestei analize.

Ce produse sunt bogate în sare

Citeste si: „Eu nu mănânc…” Ce dietă ține Mihaela Bilic. Sfaturi de la medicul nutriționist

Dificultatea apare în momentul în care mâncăm produse procesate, deoarece nu putem controla cantitatea de sare folosită. De asemenea, de obicei, acestea sunt bogate în sare. Se pare că aproximativ 70% din aportul de sodium, la populațiile occidentale, provine din alimente procesate și preparate, cu 8-20% provenind din sare adăugată la masă. Așadar, trebuie să fiți atenți să citiți și etichetele produselor din comerț, nu doar la cantitatea pe care o folosiți în propria mâncare.

Citeste si: Cât orez trebuie să pui, de fapt, la sarmale. Cantitatea ideală

 



Citește și:

Bogdan de la Ploiești a fost arestat, în timpul concertului. Ce s-a întâmplat pe scenă

Regina Elisabeta nu a mai fost văzută în public, de o lună. Cine o vizitează aproape zilnic

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 3 octombrie 2026. Rugăciunea pe care este bine să o rostești către Sfântul Dionisie Areopagitul

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro