Alexandra Nechita, numită și “micuța Picasso”, este însărcinată cu al doilea copil!

Alexandra Nechita, numită și “micuța Picasso” este însărcinată cu al doilea copil!
Alexandra Nechita, numită și “micuța Picasso”, este însărcinată cu al doilea copil!

Micuța Picasso are o fetiță de 5 ani și de curând a oferit vestea că o să devină din nou mămică!

Cunoscută publicului larg drept „micuța Picasso”, Alexandra Nechita este o pictoriță binecunoscută în România, dar și în America. A pictat diverse tablouri ce sunt opere de artă în casele unor celebrități precum precum Oprah Winfrey, Calvin Klein, Whoopi Goldberg sau David Letterman. Puțini sunt cei care știu că una din cele mai scumpe picturi a fost vândută cu suma de 400.000 de dolari.

Alexandra Nechita a postat o poză pe rețelele de socializare unde i se vede burtica de gravidă!

Artista trăiește de mulți ani în America, alături de familia ei. În urmă cu ceva timp aceasta a povestit într-un interviu cum a început povestea de dragoste între ea și cel care i-a devenit soț: „Eu aveam 19 ani, el 21-22… Eu eram în al doilea an de universitate şi aveam un program infernal. Luni dimineaţa eram în L.A., iar joi seară plecam spre New York, spre Miami, pentru că acolo aveam cele mai multe proiecte şi expoziţii, iar la un moment dat mi-amintesc că am fost în Australia pentru 4 zile, deci zbor de 11 ore, şi trebuia să mă încadrez că timp, pentru că aveam examene. Practic, n-aveam viaţă personală… Eram într-un weekend în L.A., aveam o prietenă UCLA care era îndrăgostită de prietenul cel mai bun al lui Dima şi aşa ne-am cunoscut. Dima avea o personalitate extraordinară, era foarte sigur pe el şi am stabilit încă de la început că prioritatea mea e carieră, că mă încui în atelier pentru 4-5 zile, „deci nu mă suna, nu mă întreba, n-o suna pe maică-mea, că te omor!”, a declarat Alexandra pentru okmagazine.ro.

Aflarea veștii că o să devină din nou mămică, a fost o bucurie pentru întreagă familie. Primul copil al cuplului este o fetiță, pe nume Tevva.

Citeste si: Dani Oțil o să devină tătic! Gabriela Prisăcariu este însărcinată! „O să avem un copil!”

Alexandra Nechita alaturi de familia ei[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Sora lui Zayn Malik a anunțat că este gravidă cu al doilea copil la scurt timp după ce a dat naștere primului bebeluș

Pe contul ei de socializare, Alexandra Nechita a postat o poză în care i se vede burtica. Nu se știe ce sex are bebelușul, dar familia este tare încântată de aflarea veștii. Artista și-a susținut familia cu venituri considerabile de pe urma vânzării operelor sale, încă de la vârstă de 10 ani. Întotdeauna a avut dorința de a-și împlini visul în direcția artei, implicit a picturii.

 

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Alexandra Nechita 🌻 (@alex_nechita)



Citește și:

Silvana Rîciu, mesaj dureros pe internet: „Dumnezeu a avut grijă de fiecare.”

Gestul lui Culiță Sterp pentru o femeie care vindea ciuperci la marginea drumului! Câți bani i-a dat: „Dumnezeu mi-a scos-o în cale.”

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Daniela, în lacrimi! O nouă concurentă intră în emisiune. Află pentru cine vine aceasta în „Casa Iubirii”, în ediția de luni, 5 octombrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro