5 obiceiuri sănătoase pentru a avea silueta perfectă!

5 obiceiuri sănătoase pentru a avea silueta perfectă!
5 obiceiuri sănătoase pentru a avea silueta perfectă!

5 obiceiuri sănătoase pentru a avea silueta perfectă! Iată care sunt!

Vara a venit și, chiar dacă de această dată sezonul cald este diferit prin prisma restricțiilor menite să oprească răspândirea COVID-19, asta nu înseamnă că nu va trebui să trecem totuși proba costumului de baie. Iată 5 sfaturi de la nutriționist pentru a scăpa de kilogramele în plus acumulate în izolare!

Perioada de izolare a reprezentat o provocare pentru noi toți. Iar majoritatea ne-am ales, după cele mai bine de 2 luni de stat în casă, cu kilograme în plus. A venit însă vara, așa că e important să luăm măsurile necesare pentru a ne recăpăta silueta. Într-un timp cât mai scurt! Nutriționistul ne oferă câteva sfaturi esențiale în acest sens!

Citeste si: Cum scapi de celulită? Iată lista de alimente de care trebuie să te ferești!

„1. Organizarea unui program zilnic de masă

Pentru a ne recăpăta silueta după izolare, trebuie în primul rând să ne conturăm un program al meselor. Să respectăm cât mai strict numărul și orele meselor zilnice. Iar alimentația trebuie să fie compusă în mare parte din legume, fructe de sezon și iaurt. Putem mânca totodată, fără să exagerăm însă, migdale și nuci. Acestea sunt bogate în grăsimi bune, minerale și fibre. De asemenea, alimentele bogate în antioxidanți sunt recomandate nu doar pentru sănătate, ci pentru că ne și ajută să arătăm mai bine. Kiwi, usturoiul, cătina și ceaiul verde sunt doar câteva exemple de alimente bogate în antioxidanți.

2. Ce mâncăm?

Mesele principale este recomandat să fie compuse din alimente sărace în calorii, dar bogate în minerale și vitamine. De asemenea, gătiți cu cât mai puțină sare și folosiți ulei de măsline brut extravirgin. Două exemple de mese săntoase pentru prânz sau cină: paste integrale cu legume sau carne/pește/ouă cu legume.

Citeste si: E bine să mâncăm ouă? Sunt dăunătoare sau superalimente?

5 obiceiuri sănătoase pentru a avea silueta perfectă! „Salată iceberg, țelină, ridichii, roșii, ardei gras verde, conopidă, pepene, spanac, căpșune sau broccoli”

3. Consumați sare iodată

Este important să consumăm sare iodată. Deficitul de iod din corp reprezintă o reală problemă. Afectează glanda tiroidă care, la rândul ei afectează multe funcții importante ale organismului.

Citește și: Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE - wowbiz.ro

Citește și: CINE ESTE CELEBRUL ARTIST care sare în apărarea trapperului Ian, după gestul revoltător făcut pe scena de la Arenele Romane. Nimeni NU SE AȘTEPTA ca tocmai el să ia atitudine: "Eliberați-l. Nu e ca și

4. Gustări sănătoase

Dacă este să vorbim despre gustările dintre mese, fructele și legumele proaspete, ușor digerabile și bogate în apă reprezintă alegerea perfectă. Mă refer aici la castraveți, salată iceberg, țelină, ridichii, roșii, ardei gras verde, conopidă, pepene, spanac, căpșune sau broccoli.

5. Beți apă!

În plus, nu uitați că este esențial să beți cel puțin doi litri de apă pe zi. Mai ales vârstnicii și copiii. Este necesar să se limiteze consumul de vin și bere. Sau, mai bine spus, ar fi ideal să evitați complet alcoolul”, recomandă Gianluca Mech.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Adela Popescu, totul despre casa din Șușani. Ce decizie ar vrea să ia soțul ei, Radu Vâlcan: “A ajuns să verifice non-stop roboții care taie iarba!”

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE

CINE ESTE CELEBRUL ARTIST care sare în apărarea trapperului Ian, după gestul revoltător făcut pe scena de la Arenele Romane. Nimeni NU SE AȘTEPTA ca tocmai el să ia atitudine: "Eliberați-l. Nu e ca și cum ar..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Calendar creștin ortodox marți, 6 octombrie. Rugăciunea care se rostește pentru ajutor și iertarea greșelilor către Sfântul Toma

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro