Pentru copiii noştri, noi suntem primele lor modele în viaţă. Pentru că în stilul nostru de parenting se pot strecura şi anumite frici, temeri şi anxietăţi, pe care cei mici le vor prelua, iată ce avem de făcut.
Astfel, ajungem inconştient să cultivăm şi să incurajezam teamă de abandon prin folosirea unor gesturi şi replici moştenite din generaţie în generaţie şi care, aparent, par inofensive.
În realitate, copilul nu va şti că părintele nu vorbeşte serios, că încearcă să obţînă din partea lui un anumit tip de răspuns sau comportament; ci va crede că dacă nu se comportă adecvat riscă să rămână singur pe lume sau să nu mai fie iubit de către părinţii săi.
Întreţinută pe termen lung, teamă de abandon se accentuează şi poate conduce către un stil de ataşament dependent.
Astfel, viitorul adult va fi ori o persoană extrem de posesivă, ori va evita relaţiile emoţionale pentru a se scuti de suferinţă survenită în urmă unui posibil abandon.
Pentru a nu încuraja aceste temeri, este necesar că, pe de o parte, să evităm folosirea replicilor sau gesturilor de acest gen.
Pe de altă parte, este necesar să oferim copilului siguranţă că, indiferent ce se va întâmplă, el este şi va fi mereu iubit şi niciodată nu va fi abandonat.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
