3 reţete de mic dejun cu ouă poşate. Se mai numesc şi ouă româneşti


Iată care sunt cele mai simple și gustoase rețete pentru mic dejun cu ouă românești


In articol:

Atunci când ne gândim ce anume să consumăm la micul-dejun, ouăle sunt cea mai rapidă alegere. Nu doar că sunt gustoase și ușor de preparat, dar senzația de sațietate durează mult mai mult. Iată câteva rețete pentru mic-dejun cu ouă poșate.

Care este semnificația termenului de "poșat"?

Această tehnică de gătire a alimentelor este una destul de simplă. În general, alimente fragile pot fi poșate, cum ar fi ouăle, carnea de pasăre, peștele, și fructele. 

Aceste alimente sunt introduse într-un lichid, de preferat apă, lapte sau vin, și sunt menținute la o temperatură cât mai scăzută pentru a le păstra cât mai bine gustul și aroma.

De preferat, alimentele vor fi poșate la 75-85 de grade și astfel vor fi gătite mult mai simplu decât la fierbere sau prăjire.

3 rețete de mic-dejun cu ouă poșate

Ouă poșate cu rucola, roșii cherry și prosciutto crudo

Pentru această rețetă vom avea nevoie de 2 ouă, 2 felii de pâine, rucola, roșii cherry, ulei de măsline și prosciutto crudo.

În primul rând, pentru ca ouăle românești să iasă ca la carte, acestea trebuie să fie proaspete și albușul să fie cât mai dens.

Se pune apa la fiert, iar când a ajuns la punctul de fierbere, focul se dă la minim. În acest moment, vom face un mic cerc în apă, pentru a putea introduce ouăle cât mai ușor cu putință. Astfel, nu se va risipi albușul în apă și vom avea un ou poșat perfect.

reteta mic dejun
Micul-dejun este cea mai importantă masă a zilei[Sursa foto: PixaBay]

Ouăle vor fi lăsate două minute pe foc, timp în care vom prăji cele două felii de pâine până se vor rumeni. Vom prăji de asemenea și prosciutto crudo până când devine crocant.

Ouăle vor fi așezate pe feliile de pâine și deasupra vom pune și prosciutto crudo.

Vom lua rucola și o vom amesteca în bol cu roșiile cherry și uleiul de măsline. Eventual, putem pune și câteva semințe crude sau oregano.

reteta cu oua pentru mic dejun
Ouăle sunt pline de proteine[Sursa foto: PixaBay]

Ouă poșate cu bacon și sparanghel

Pentru această rețetă vom avea nevoie de 2 ouă, 2-3 felii de bacon și sparanghel. În primul rând, vom pune apă la fiert împreună cu un praf de sare și o lingură de oțet. Când apa dă în clocot, vom da focul la minim și vom adăgua ouăle.

Acestea trebuie lăsate aproximativ 3 minute la foc mic.

Se vor servi alături de bacon și sparanghel pe care le-am băgat între timp la cuptor să se rumenească.

Ouă poșate cu sparanghel și somon afumat

Într-o tigaie medie se va pune apă până la jumătate și 50 de ml de oțet alb. Când fierbe apa, focul se dă la minim și se adaugă ouăle, după ce au fost sparte într-o cană.

Pentru a avea un gălbenuș moale, ouăle vor fi gătite aproximativ 3 minute.

Pot fi servite alături de somon afumat și sparanghel tras la tigaie. 

Poftă bună!

 

 


Citește și:

Cât timp trebuie să fierbi, de fapt, ouăle. Așa nu se vor sparge niciodată

Cum se pune corect conopida la murat. Rețetă simplă pentru iarnă

Ce fel de ustensile si accesorii iti trebuie pentru a coace cu drag

Cum să faci ciocolată caldă, acasă. Iese la fel de cremoasă ca la restaurant

Top 5 reţete de brioşe pufoase. Merg făcute cu fructe, iaurt sau ciocolată

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Vedete

Adevărul despre relaţia dintre Codin Maticiuc şi Gina Pistol! Cei doi s-au iubit acum mai bine de 15 ani!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Cooking
Parteneri