Vero Căliman, confesiune dureroasă despre copilăria ei. Care a fost momentul în care s-a simțit invizibilă? „La înmormântarea lui nu înțelegeam ce se întâmplă. La început eram bucuroasă.”
Vero Căliman, confesiune dureroasă despre copilăria ei. Care a fost momentul în care s-a simțit invizibilă? „La înmormântarea lui nu înțelegeam ce se întâmplă. La început eram bucuroasă.”
Vero Căliman a transmis un mesaj tulburător, în mediul online. Iată despre ce este vorba!
Vero Căliman, fosta Fetiță Zurli, este una dintre cele mai apreciate actrițe din țara noastră. Recent, aceasta a transmis un mesaj emoționant despre tatăl ei. Iată despre ce este vorba!
Tânăra a transmis un mesaj tulburător despre momentul care i-a schimbat perspectiva asupra lumii, anume cel în care tatăl ei s-a stins din viață, la vârsta de aproape 7 ani.
Relația cu tatăl ei a fost una extrem de specială, astfel că dispariția lui a fost un șoc greu de înțeles pentru un copil la o vârstă atât de fragedă.
Artista a menționat că în ziua înmormântării nu a reușit să înțeleagă gravitatea momentului, iar pentru ea a fost un prilej de bucurie pentru că era curtea bisericii plină de oameni. Pe drumul spre cimitir, Vero Căliman a văzut un cuib de berze.
A doua zi când și-a văzut mama plângând, a luat dermatograful mătușii sale și și-a desenat mustăți de pisică pentru a-i ridica moralul mamei sale. Aceasta a menționat că a simțit să fie un „clovn” din dorința de a fi văzută, pentru că nu înțelegea gravitatea situației.
„Asa se naște un clovn. Prima oară m-am simțit invizibilă la înmormântarea tatălui meu. Aveam aproape 7 ani. Eram un copil fericit. Vacanțele erau fabuloase alături de familia mea cu toți cei 30 de verișori. Tatăl meu era cel mai amuzant prieten al meu. Duminica stăteam amândoi cu furculițele în mână și băteam în masă ca să o convingem pe mama să ne lase la o halva.
Când nu ne ieșea, dansam pe picioarele lui până trebuia să-mi schimb toate hainele. Momentele mele cu tata au fost scurte. Dar intense. La înmormântarea lui nu înțelegeam ce se întâmplă. La început eram bucuroasă: curtea era plină de oameni, de verișori, de vecini. Mai târziu am aflat că era atât de multă lume pentru că era foarte iubit. Când aveam nevoie de o pauză de joacă, o căutam pe mama.
Sau pe sora mea. Sau pe mătuși. Nimeni nu se putea uita la mine. Toți mă trimiteau înapoi afară, la joacă. Am început să simt că ceva e în neregulă. Pe drumul spre cimitir m-am ținut strâns de mâna mamei. La un moment dat am văzut un cuib de berze. O familie întreagă, mare și puternică. „Uite, mama, berzele!” Am tras de mâna ei de mai multe ori. Parcă nu mă auzea.
Nu am înțeles ce am făcut greșit. Doar că, dintr-odată, parcă nu mai existam. A doua zi, când am auzit-o din nou pe mama plângând, am decis să intervin serios. Am luat dermatograful mătușii și m-am machiat pe toată fața. Mi-am desenat mustăți de om și de pisică în același timp. Am început să cânt și să dansez exact cum mă învățase tata. Au început să râdă în hohote. Și m-am simțit din nou primită.
„Fată, lumea plânge aici și ție îți arde de giumbușlucuri.” „Ai ce? Eu nu mai am voie să mă distrez?” Atunci nu știam că adulții erau prăbușiți. Că tăcerea lor era durere, nu respingere. Un copil nu știe să citească doliul. Citește doar lipsa de răspuns. Și, când nu primește privire, inventează una. Așa se naște un clovn. Nu din dorința de spectacol, ci din dorința de a rămâne văzut”, a transmis Vero Căliman, pe pagina personală de Facebook.
Vero Căliman, confesiune dureroasă despre copilăria ei[Sursa foto: Facebook]
Vero Căliman, confesiune dureroasă despre copilăria ei. Care a fost momentul în care s-a simțit invizibilă? „La înmormântarea lui nu înțelegeam ce se întâmplă. La început eram bucuroasă.”
Andreea Petcu23 februarie 2026Actualizat: 23 februarie 2026, 15:05
