Vlad Bălțățeanu, bărbatul în vârstă de 30 de ani considerat principalul suspect în acest caz, s-a predat autorităților din Elveția.
Vestea că Vlad Bălțățeanu se află în prezent în custodia autorităților elveţiene a ajuns și la familia acestuia.
Care a fost reacția mamei lui Vlad Bălțățeanu
La doar câteva ore după ce s-a aflat că acesta s-a predat, mama bărbatului a avut o primă reacţie. Femeia nu a făcut multe declarații despre situația în care se află fiul său, însă a transmis că își dorește ca persoana responsabilă pentru moartea Valentinei să răspundă în fața legii.
„Cine a făcut, să plătească!”, a spus mama lui Vlad Bălțăţeanu.
Vlad Bălțăţeanu este suspectat că ar fi ucis-o pe Valentina, tânăra de 28 de ani cu care ar fi avut o relație în ultimele luni. După descoperirea trupului neînsufleţit al femeii, bărbatul ar fi părăsit România. În perioada care a urmat, oamenii legii au încercat să stabilească traseul acestuia și să îl localizeze.
Bărbatul ar fi ieșit din România prin vama Nădlac și ar fi ajuns iniţial în Ungaria. De acolo, bărbatul ar fi traversat mai multe țări, iar în cele din urmă a ajuns în Elveția. Seara trecută, principalul suspect s-ar fi prezentat la poliția din St. Gallen şi s-ar fi predat autorităților. Acesta a fost arestat și ar urma să fie extrădat în România, unde cercetările privind moartea Valentinei continuă. La scurt timp după apariția informației privind prinderea suspectului, și tatăl Valentinei a făcut declarații despre situaţie.
„Pe mine nu mă încălzește cu nimic că l-au prins pe acest individ. Mulţumesc Poliţiei că și-a făcut treaba, dar el o să-și facă viaţa, o stea 20- 25 de ani în puşcărie, o să vină acasă, dar copilul meu nu mai vine. Pedeapsa e prea mică pentru acest om. El știe mai bine de ce s-a predat. Cu toate că toţi criminalii și toți cei care fac rău trebuie prinși, pe mine nu mă încălzește cu nimic pentru că pe fata mea n-o mai aduce nimeni înapoi. Nu-i transmit nimic, dar probabil că toți taţii care ar fi în situația mea știu ce i-ar face. N-aş putea să vorbesc cu el”, a declarat tatăl Valentinei, conform observatornews.ro.
Înainte să ajungă în Elveția, Vlad Bălțățeanu ar fi avut un cu totul alt plan. Conform informațiilor transmise de un prieten al acestuia, bărbatul ar fi intenționat să plece în Mexic, mai exact în Cancun.
„Planul lui Vlad se pare că era altul. El își dorea să ajungă în Mexic, în Cancun, însă ceva s-a întâmplat și i-a fost respinsă plata pentru a-și achiziționa biletul către Mexic”, a declarat prietenul lui Vlad Bălțățeanu pentru o emisiune TV.