Un medic neurolog avertizează: „Ieri am consultat o fetiţă de clasa a III-a cu tic…”. Ce a constatat

Un medic neurolog avertizează: „Ieri am consultat o fetiţă de clasa a III-a cu tic…”. Ce a constatat

Mihaela Pungan, un medic neurolog din Târgu Jiu, este revoltată de presiunea la care sunt supuşi copiii la şcoală şi atrage atenţia sistemului de învăţământ cu privire la problemele pe care le pot dezvolta elevii din cauza presiunii create în clasă.

 

Aceasta a dat şi un exemplu pe pagina sa de socializare şi a lansat un apel către părinţi şi cadrele didactice. Medicul este copleşit de toate temele pe care copilul său le primeşte la şcoală, dar şi de volumul mare de informaţie şi susţine că există copiii care se aleg cu diferite afecţiuni din această cauză.

 

„Sunt indignata si pe de altă parte tristă! Fetiţa mea, în clasa a V-a, se trezeste dimineata si plânge făcând teme de la 8 la 11, iar seara de la 7 la 10, după care adoarme plângând. In restul timpului este la şcoala. Imi povesteşte că sunt discipline la care profesorii îi iau ca etalon de cunoaştere pe copiii care fac meditatii la acele materii, intreaba la modul general daca se cunosc acele noţiuni si daca se răspunde( evident de cei de care stiu ca da) trec mai departe.

 

Citeşte continuarea pe pagina 2. 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

3 zodii privilegiate în NOIEMBRIE. Este cea mai bună lună din an pentru aceşti nativi!

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro