Elena, o doctoriță româncă bolnava de cancer a povestit despre lupta ei cu maladia
Aproape 4 luni am stat la pat. Cu dureri in tot corpul, cu ceață pe creier, mi-a căzut părul, genele, sprâncenele, nu puteam sa merg, sa imi mentin echilibrul. Nu puteam sa beau nici apă, toată gură era o rană. Am fost sigură că pentru mine ă venit vremea să mă desprind de lumea asta. Am realizat cat de fara valoare devin toate ce le agonisesti in viata. M-am văzut dependenta de ceilalți.
Si mai ales dependenta de Dumnezeu. Care mi-a scos în cale oamenii potriviți. Sa ma spele, sa ma țină de mână, sa imi aducă o gură de mâncare, sa ma ducă la controale. Boală m-a găsit cu contul bancar cu 2000 de lei. De peste tot au sărit oameni la care nu ma asteptam si m-au ajutat. Am facut radioterapie in București la clinica Ametyist.cu
Citeste si: Simptome ale cancerului pe care femeile le ignora cel mai des
Prietenii din Germania mi-au achitat nota de plată pentru cele 5 săptămâni de tratament. De fiecare dată de undeva, cineva mi-a întins mereu o mână de ajutor.
Am cunoscut prin spitalele prin care am trecut multe femei cu aceeași boală. Mi-au fost exemple si motive de încurajare. Acum două săptămâni am trecut prin ă patra operație. Mastectomie profilactica pe celălalt san. Nimic nu a fost ușor. Dar iata-ma! Am ajuns sa imi sărbătoresc azi primul an din noua mea viață.
Namila din ring nu este învinsă. Doar ca nu mai este ca la inceput. E cât o pisică. Uneori toarce, uneori da sa zgarie si sa scuipe.
Citeste si: CANCERUL care nu doare si nu are simptome. Din ce in ce mai multe femei află PREA TARZIU că îl au
Ce am învățat un acest an? Multe. Lecția umilinței. Lecția acceptării. Lecția curajului de a-ti accepta viata, boala, destinul. Lecția dependenței de Dumnezeu. Lecția iubirii. A iubirii de sine mai ales. Lecția respectului pentru viață.
Nu m-am întrebat niciodată de ce mie, de ce eu. Nu am acceptat sa fiu invinovatita pentru boală. Cancerul nu e sifilis. Jucam ruleta rusească. Toți mâncăm ce se vinde, toți ne îmbrăcăm cu ce e de îmbrăcat, toți respirăm acelasi aer, toți suntem stresați indiferent dacă suntem patroni sau angajați.
