Transformările prin care a trecut Florin Piersic după operațiile suferite. Cum arată acum actorul și ce mesaj a transmis celor care îl iubesc. „M-ați recunoscut?”

Transformările prin care a trecut Florin Piersic după operațiile suferite. Cum arată acum actorul și ce mesaj a transmis celor care îl iubesc. „M-ați recunoscut?”
Transformările prin care a trecut Florin Piersic după operațiile suferite. Cum arată acum actorul și ce mesaj a transmis celor care îl iubesc. „M-ați recunoscut?”

Florin Piersic a ținut să transmită un mesaj tuturor celor care îl iubesc, în urma operațiilor suferite care l-au ținut departe de public până acum.

Florin Piersic, cunoscutul și iubitul actor, îndrăgit de întreaga țară, s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă, care nu au fost departe de urechile publicului, iar din nefericire, acestea l-au ținut internat în spital pentru o bună perioadă de timp. Chiar dacă la început medicii erau rezervați în legătură cu evoluția sa, actorul a reușit să treacă și de această dată peste provocarea avută. Florin Piersic s-a confruntat și în urmă cu câțiva ani cu probleme de sănătate, iar acesta a reușit de fiecare dată să se afișeze în fața publicului cu zâmbetul pe buze și să nu arate suferința prin care trece.

Cum arată Florin Piersic după operațiile suferite

Citește și: Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului? „Nu se va anula nimic.”

Florin Piersic

Florin Piersic

[Sursa foto: Captură Video]

Citește și: „Sfatul meu e să folosiți mai des „Te iubesc.” Așa am simțit!” Care este relația lui Florin Piersic cu fiul său, Florin Piersic Jr

Marele actor a trecut prin momente extrem de grele, după ce a ajuns de urgență la spital în urmă cu câteva luni, iar în ciuda dorinței arzătoare de a se întoarce pe scenă și de a fi alături de cei care îl iubesc, acesta a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare. În urma operațiilor suferite, Florin Piersic a găsit puterea să zâmbească, chiar dacă este încă în proces de vindecare. Se află în cadrul unei clinici de recuperare din Snagov, iar artistul le-a transmis tuturor un mesaj video, din care nu a lipsit voia bună și umorul, așa cum a obișnuit deja publicul de fiecare dată. Chiar dacă a lipsit o perioadă de timp de pe scenă, are încredere că nu a fost uitat de public și a dat de înțeles că își dorește să se întoarcă rapid acolo unde îi este locul, printre oameni, alături de care vrea să se simtă bine și să se bucure de spectacole alături de ei. „M-ați recunoscut? Nu cred! Nu cred pentru că nu pot să cred că sunt 1000 de Florini în țara asta românească și numai pe Florin Piersic ați vrut să-l uitați, dar nu l-ați uitat pentru că de acum ați fi uitat, eu nu vă vorbeam în clipa asta. Sunt la o clinică specială, excepțională, adică ceva, nu colo-colo și uitați că m-am recuperat. Am fost cam bolnăvior, cam multișor timp, dar vremea trece, omul rămâne și eu sunt cu dumneavoastră. Aici sunt o să plec și o să ne întâlnim și o să ne iubim.”, a mărturisit Florin Piersic în cadrul unui filmuleț.

Florin Piersic

Florin Piersic

[Sursa foto: Captură Video]

 

Citește și: Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Sfatul meu e să folosiți mai des „Te iubesc.” Așa am simțit!” Care este relația lui Florin Piersic cu fiul său, Florin Piersic Jr

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Horoscop zilnic marți, 3 noiembrie 2026. Sentimentele ies la iveală. Cineva trebuie să ia o decizie legat de viitoarea sa relație de iubire

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro