Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 29 august

traditii si obiceiuri 29 august
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023

Ultima sărbătoare cu cruce roșie din luna august, este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Însă știați ce trebuie să pună gospodinele pe masă astăzi?

Aflați în rândurile următoare, când are loc mai exact sunt la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în acest an. În plus, descoperiți și ce trebuie să pună gospodinele pe masă astăzi, dar și care sunt tradițiile și obiceiurile pe care ar trebui să le respectăm.   

    

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023    

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul are loc pe data de 29 august, ca în fiecare an, însă în acest an, marea sărbătoare va pica într-o zi de marți.

Aceasta este ziua în care, totodată, se va ține și post negru sau măcar post, dacă nu se poate negru, aceasta fiind o modalitate prin intermediul căreia ne vom pregăti exact așa cum se cuvine. Astăzi, indiferent unde ne aflăm, sfânta sărbătoare trebuie să fie prăznuită așa cum se cuvine, mai exact prin rugăciune, rugăciune care se va auzi în fiecare biserică și gospodărie. 

Sărbătoarea regăsită în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie, cea care are multă însemnătate pentru creștini, este asemănată cu Vinerea Mare, fiind rememorat sacrificiul Sfântului Ioan, pentru credință. astfel,

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai importante sărbători ale lunii august, a treia regăsită în calendarul creștin ortodox, care reprezintă totodată și ziua în care se încheie anul bisericesc, pe data de 1 septembrie, începând unul nou. 

Citește și: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce trebuie să împartă femeile pe 29 august 2023

sarbatori cu cruce rosie august
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023[Sursa foto: freepik]

Citește și: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce le este interzis femeilor să facă pe 29 august

 

 Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 29 august 

Așa cum astăzi, conform tradiției și obiceiurilor zilei, femeile sunt cele care trebuie să împartă, pentru persoanele care nu se mai află printre noi, ducându-se la biserică, pentru a sfinți, în special, mere, pere, castraveți, dar și struguri, acestea nu ar trebui să uite nici de faptul că mai pot adăuga la celelalte bucate preparate în

casă, calde, și pâine caldă. Așadar, mai jos veți regăsi o rețetă de pâine împletită făcută în casă, pe care o puteți prepara în gospodărie, cu doar câteva ingrediente, astfel încât, o puteți împărți, dar și savura în casă, alături de cei dragi. 

Citește și: Andreea Mantea îi avertizează pe concurenți: „V-am spus încă de ieri”. Aflați ce se va întâmpla în gala din „Casa iubirii” în episodul de duminică, 22 martie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile- stirilekanald.ro

Ingrediente – pâine de casă împletită cu mac 

  •  600 g de făină 
  • 400 ml de apă 
  • 4 linguri de ulei de măsline 
  • 12 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată 
  • o linguriță și jumătate de zahăr granulat 
  • sare, după gust 
  • semințe de mac 

29 august 2023
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023[Sursa foto: freepik]

Mod de preparare - pâine de casă împletită cu mac 

  1. în primul și în primul rând, tot ce trebuie să faceți pentru această delicioasă rețetă de pâine de casă împletită cu mac, este să puneți într-o oală de dimensiuni potrivite, 200 ml de apă călduță, în care veți adăuga drojdia, dar și zahărul granulat. Vom amesteca bine de tot în cele 2 ingrediente, până în momentul în care observăm că se formează puțină spumă.
    Odată formată spuma, vom amesteca restul de apă rămasă, cu sarea, dar și cu uleiul de măsline. 
  2. Separat, în continuare, într-un bol de dimensiuni mai mari vom adăuga făina, peste care vom turna și apa cu drojdia. Amestecăm bine de tot, timp în care vom continua să adăugăm, treptat, din apa cu sare și ulei de măsline, continuând să frământăm, până în momentul în care vom obține un aluat elastic și cât mai omogen cu putință. 
  3. Abia apoi vom transfera aluatul într-un bol de dimensiuni mai mari pe care l-am presărat în prealabil cu puțină făină, și îl lăsăm la crescut acoperit cu un prosop. După acest interval de timp în care am mai crescut puțin, vom lua aluatul din vas și îl vom pune pe o suprafață plată, pe care am presărat făină, pentru al mai frământă încă puțin. Ulterior, vom împărți aluatul în 3 părți cât se poate de egale, din acestea urmând să formăm 3 fâșii, care se vor împleti, una câte una, iar odată obținută pâinea noastră delicioasă de casă, vom așeza într-o tavă de cozonac, pe care am uns-o în prealabil cu ulei.
  4. Mai lăsăm pâinea la crescut până în momentul în care observăm că își dublează volumul, iar apoi o vom unge cu ou, deasupra vom presăra câteva semințe de mac, iar ulterior o vom introduce în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 °C, timp de aproximativ o oră. 
  5. După acest interval de timp, odată ce pâinea noastră a căpătat o nuanță aurie, cum scoate tava din cuptor, ulterior și pâinea din tavă, pentru a o așeza pe un prosop de bucătărie sau pe un grătar, până în momentul în care se răcește și ajunge la temperatura camerei sau până în momentul în care o putem tăia. După acest pas, rețeta de astăzi este gata de servit. Poftă bună! 

taierea capului sfantului ioan botezatorul
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023[Sursa foto: freepik]

  

Alte tradiții și obiceiuri care trebuie respectate în această zi  

  • Nu trebuie să treacă nici o zi cu cruce roșie, din calendarul creștin ortodox, iar noi să nu ne ținem de obiceiurile vechi, și anume, unul dintre acestea fiind cel în care, femeile trebuie să meargă la biserică pentru a sfinți mere, pere, castraveți, dar și struguri, alimente pe care, alături de alte bucate preparate în gospodărie, urmează a fi date de pomană, pentru cei care nu se mai afla printre noi. Tradiția acestei mari sărbători, ține și de faptul că în aceste pachete ar trebui să includem și pâine caldă, pentru a ne păstra bunăstarea familiei, liniștea și sporul în casă. 
  • Un obicei rar întâlnit, ține de faptul că în această zi, nu trebuie să folosim cuțitul pentru a tăia pâinea, dar nici fructele și legumele care au o formă rotundă. 
  • Astăzi este interzis să spălăm, coasem, măturăm, facem diverse treburi în gospodărie, și multe altele, dat fiind faptul că putem atrage pagubă și boli asupra noastră. 
  • Postul este foarte important în această zi, dat fiind faptul că pe întreaga durată a zilei nu ar trebui să mâncăm, iar dacă o facem, conform obiceiului, putem consuma doar turtă de mălai sau grâu, iar cu o seară înainte putem bea doar apă. Odată ținută această tradiție, ne vom asigura de faptul că sănătatea va fi de lungă durată, iar păcatele se vor ierta. 
  • Tot astăzi nu trebuie să consumăm varză, de niciun fel, dat fiind faptul că, conform unei tradiții mai vechi, se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori și a înviat. De asemene, astăzi nu avem voie nici să consumăm vin roșu, aceasta fiind băutura care reprezintă sângele Sfântului Ioan, dar și al Mântuitorului Iisus care suferă în această zi.  

taierea capului sfantului ioan botezatorul 2023
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce le este interzis femeilor să facă pe 29 august

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”

DESCOPERIRILE din expertiza medico-legală zguduie cazul Ludmiei Vartic și aruncă o lumină dureroasă asupra morții educatoarei din Hîncești: "A consumat cinci tipuri de..." 

Ce anunț a făcut Mioara Velicu în timp ce era în mașină cu Iuliana Tudor: „Când a trecut?”

Horoscop marți, 24 martie 2026: Semnul zodiacal care are nevoie de prieteni pentru că trece printr-un moment de cumpănă

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies