Sfaturi concrete cum să îţi antrenezi creierul că să fii fericit

Sfaturi concrete cum să îţi antrenezi creierul că să fii fericit
Sfaturi concrete cum să îţi antrenezi creierul că să fii fericit

Secretul unei fericiri de durata ar putea fi rezumată în numai câteva cuvinte mai puţin obişnuite: „Neuronii care colaborează se interconectează mai bine”. Această propoziţie este susţinută de neuropsihologul Rick Hanson. „Cu cât mai mult neuronii (celulele creierului) lucrează împreună, cu cât mai intensitatea colaborării cu atât mai bine se vor interconecta şi va creşte forţă lor interioară în ceea ce priveşte sentimentele de fericire, recunoştinţă, încredere, succes, ai iubi şi a se simţi iubit”.

1. Alege momentele frumoase

În fiecare zi există momente pozitive şi, indiferent de cât de mici sau lipsite de importantă sunt, pot fi instrumentele prin care îţi poţi schimbă perspectiva. Însă pentru a face asta, trebuie să-ţi faci timp pentru a aprecia aceste momente de bucurie şi să le creşţi intensitatea şi durata astfel încât să poată fi ancorate în creier.

„Oamenii nu recunosc puterea ascunsă a experienţelor zilnice.

Suntem înconjuraţi de oportunităţi – 10 secunde aici sau 20 de secunde acolo – doar pentru a înregistra experienţele folositoare şi să învăţăm din ele. Oamenii nu fac asta deşi ar putea”, susţine Hanson.

Când apreciezi şi maximizezi micile experienţe pozitive, spune el „creşte senzaţia de implinirire, siguranţă, iubit, plăcut şi respectat. Aşa că nu te mai simţi strivit… Nesiguranţă dispare pentru că ai încorporat toate acele lucru bune în tine”.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

O lecţie de viaţă uimitoare! Femeia care a salvat 25 de copii dintr-un masacru la care a fost obligată să asiste

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

VIDEO Mașină făcută scrum pe DN1! Ce au găsit pompierii în vehiculul care A ARS CA O TORȚĂ i-a îngrozit. Șoferul era ars de viu: "În interiorul autoturismului..."

Barbatul care are 24 de soţii şi 149 de copii a fost arestat. Povestea lui a făcut înconjurul lumii

Horoscop luni, 24 august 2026: Zodia care are sentimente de iubire pentru o persoană apropiată, dar nu vrea să le recunoască

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro