Se strică vremea! Valul polar aduce temperaturi mai mici şi cu 20 de grade!

Se strică vremea! Valul polar aduce temperaturi mai mici şi cu 20 de grade!

Dacă săptămâna trecută ne-am bucurat din plin de vremea frumoasă, ce ne-a amintit de vară, în următoarele zile, meteorologii anunţă o schimbare drastică. Din cauza unui val de aer polar, temperaturile vor scădea şi cu 20 de grade.

Duminică

În nord, centru şi nord-est, valorile termice, în marea lor majoritate în scădere accentuată, vor deveni apropiate de mediile climatologice din ultima decadă a lunii octombrie, în timp ce în restul ţării vremea se va menţine caldă, cu toate că temperaturile vor fi mai mici decât în zilele precedente. Pe parcursul zilei în regiunile estice şi parţial în centru şi sud-est va fi nebulozitate joasă, local mai persistentă şi izolat va burniţa, iar în restul ţării cerul va fi parţial noros; în primele ore, pe arii restrânse în zonele joase va mai fi ceaţă. Începând de seara, o altă arie de nebulozitate se va extinde treptat dinspre vest, iar noaptea va ploua în Banat şi Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, mai ales în a doua parte a intervalului, în zona montană şi în vestul şi sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 20 de grade, mai ridicate în Oltenia, în sudul Banatului şi al Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade.

Citeste pentru saptamana viitoare pe pagina urmatoare >>>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Previziuni URANIA pentru perioada 21 – 27 octombrie 2017! Certuri si neintelegeri pentru doua zodii

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

Tristețe în lumea folclorului botoșănean! Maestrul Ionel Petrișoru, coregraful Ansamblului „Todireanca”, s-a stins din viață la 69 de ani

Horoscop luni, 21 septembrie 2026: Acest semn zodiacal vrea să își dedice mai mult tip pentru propriile nevoi

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro