Rugăciunea sfântă pe care să o rostești pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie Basarabov 2025

Rugăciunea sfântă pe care să o rostești pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie Basarabov 2025
Rugăciunea sfântă pe care să o rostești pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie Basarabov 2025

Află din rândurile de mai jos care este rugăciunea sfântă pe care să o rostești pe 27 octombrie!

Sfântul Dimitrie Basarabov este cinstit în fiecare an, pe data de 27 octombrie. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este considerat ocrotitorul spiritual al Bucureștilor. Acesta s-a născut în satul Basarabi, pe malul râului Lom. Sfântul Dimitrie Basarabov și-a dedicat viața rugăciunii și a unei existențe duhovnicești retrase, acesta preferând de-a lungul anilor să-și petreacă timpul într-o peșteră ca loc de rugăciune. Se spune că înainte să moară acesta s-a așezat între două lespezi de piatră iar apele râului au acoperit treptat trupul său. Moaștele sale au fost îngropate sub ape până când, în urma unei viziuni ale unei fetițe, ele au fost scoase și descoperite intacte de către părinții copilului bolnav. Află din rândurile următoare care este cea mai puternică rugăciune care trebuie rostită în această zi de sărbătoare!

Superstiții de Sfântul Dimitrie Basarabov 2025

Citește și: Ce se dă de pomană de Sfântul Mucenic Dimitrie? Aceste 9 alimente nu trebuie să lipsească din pachetele pe care le împarți

Citește și: Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le ai neapărat în vedere de Sf. Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir! Evită să te piepteni în această zi

  • Tradiția spune că nu se spală, nu se coase, nu se gătește și nu se face treabă în gospodărie de ziua în ziua în care este cinstit Sfântul Dimitrie cel Nou. Astfel, orice activitate casnică aduce ghinion și chiar boli în familie.
  • În unele sate din Muntenia și Dobrogea se păstrează obiceiul focurilor de Sâmedru, aprinse în noaptea de 26 spre 27 octombrie. Mai precis, oamenii sar peste foc pentru purificare și noroc, iar tinerii cred că dacă își pun o dorință în timp ce sar, aceasta se va îndeplini. Jarul rămas este adunat și aruncat în grădină pentru spor peste iarnă.
  • O altă superstiție veche spune că vitele, oile și caii trebuie ținute în grajd în această zi sfântă, pentru că dacă ies la pășune lupii sau duhurile rele le pot lua urma.

  • Se spune că dacă este vânt puternic în ziua de sfântul Dimitrie cel Nou, iarna va fi grea. Dacă frunzele cad ușor din copaci înseamnă că iarna va fi scurtă.
  • De asemenea, gospodinele care se împart bucate pentru sufletele rudelor adormite vor avea parte de belșug și sănătate tot restul anului.

Ce se împarte în ziua de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou 2025

În ziua în care este prăznuit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou se pregătesc și se împart bucate delicioase. Gospodinele pregătesc pentru masa de sărbătoare colivă, sarmale, tocăniță de legume sau carne, plăcinte cu brânză sau dovleac, ciorbă de legume sau pâine cu zacuscă. De altfel, persoanele care aleg să țină post în această zi mănâncă orez cu legume, varză călită și fasole bătută.  Mai mult decât atât, atunci când femeile merg la biserică să împartă bunătăți pentru sufletele celor adormiți, ele își pregătesc un coș cu colivă, mere, pere, nuci, fructe uscate și multe alte bunătăți de sezon.

Rugăciunea sfântă pe care să o rostești pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie Basarabov 2025

Citește și: Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială” - wowb

Citește și: Povestea dureroasă a tânărului de 20 de ani care a murit după ce a fost lovit de tren în Galați. CE S-A ÎNTÂMPLAT în familia sa este de-a dreptul sfâșietor și îți rupe sufletul: "După ce l-au..." - ra

„Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni, laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii. și că cel ce ești minunat și preamilostiv, izbavste-ne pe noi din toate nevoile că să cântăm ție. Bucură-te, facatorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Fiind înălțat Sfantule Dimitrie în vazduhurile cerești, privește către cei ce-l roagă pe dansul și, cu bunătate părintească, tinde milostivă izbăvire din toate nevoile, tuturor celor ce cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Putere cerească umbrind sfintele tale moaște, sfinte părinte, că dintr-un soare slobozește razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, și pe toți de boli tămăduind cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se dă de pomană de Sfântul Mucenic Dimitrie? Aceste 9 alimente nu trebuie să lipsească din pachetele pe care le împarți

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Povestea dureroasă a tânărului de 20 de ani care a murit după ce a fost lovit de tren în Galați. CE S-A ÎNTÂMPLAT în familia sa este de-a dreptul sfâșietor și îți rupe sufletul: "După ce l-au..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Rezumat episodul 42 „Inimă de mamă”, difuzat vineri, 13 noiembrie 2026, la Kanal D. Karsu are parte de o surpriză uriașă din partea lui Bora

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro