După tragedia fostei sale partenere, milionarul a publicat pe reţelele de socializare mai multe fotografii de la un eveniment special.
Nepoata sa, Naomi, s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Patrick, iar Nick Rădoi a ţinut să le transmită un mesaj celor doi tineri.
Nick Rădoi, anunț special pe rețelele de socializare
Ultimele luni au fost dificile pentru Nick Rădoi, care a fost implicat în încercările de a o ajuta pe Mădălina Apostol să depăşească problemele cu care se confrunta. Moartea acesteia în luna septembrie a lăsat multă durere în sufletele celor care au cunoscut-o. Cu toate astea, recent, Nick Rădoi a ales să împărtăşească un moment fericit din viața familiei sale. Milionarul a publicat mai multe imagini cu ocazia căsătoriei nepoatei sale.
„Frumoasa mea nepoată s-a căsătorit. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe Naomi și Patrick!”, a declarat Nick Rădoi în mediul online.
Înainte de moartea Mădălinei Apostol, Nick Rădoi a făcut mai multe demersuri pentru a o ajuta să depăşească perioada dificilă prin care trecea. Milionarul a povestit că fosta sa parteneră se confrunta cu probleme grave de sănătate mintală şi că apropiații au încercat să îi ofere sprijinul necesar.
Potrivit declaraţiilor sale, Mădălina Apostol a beneficiat de ajutorul persoanelor dragi, dar şi de îngrijire medicală de specialitate. Nick Rădoi a explicat că împreună cu tatăl fetiţei Mădălinei şi cu alte persoane apropiate, a încercat să găsească soluţii pentru ca aceasta să își poată îmbunătăţi starea.
„Împreună cu cei dragi ei și cu tatăl fetiței ei, am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a o ajuta să lupte cu boala și să depășească momentele de criză. În timpul tentativelor anterioare de a-și lua viața, am reușit să intervenim și să o salvăm. Din păcate, starea ei psihică s-a agravat, în ciuda iubirii, grijii și susținerii de care a fost înconjurată.
În urmă cu câteva luni, a fost dusă în România pentru a beneficia de tratament psihiatric specializat în limba sa maternă. Am considerat că era foarte important ca ea să poată comunica cu medicii și să-și exprime gândurile în propria limbă, nu într-o limbă străină.
Urma tratamentul, iar pentru o perioadă lucrurile păreau să evolueze spre bine. Din nefericire, o nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic. Boala de care suferea îi afecta profund gândirea și discernământul în momentele de criză, ducând-o la limite greu de înțeles. După tentativele anterioare, atunci când își revenea, spunea că îi pare rău și că regreta profund ceea ce încercase să facă”, a scris Nick Rădoi pe rețelele de socializare.