De ce stresul ne îmbolnăvește?

Care este efectul negativ al stresului asupra organismului nostru
De ce stresul ne îmbolnăvește?

Aflați din rândurile următoare de unde provine stresul și ce efect are asupra sănătății noastre.

În zilele noastre multe persoane sunt tot timpul pe grabă și în continuu stresate. Trăim în secolul vitezei unde din dorința de a avea parte de cât mai mulți bani și de a ajunge cât mai sus în viață, pierdem din vedere lucrurile cu adevărat importante în viață și ne concentrăm atenția către tot felul de lucruri care ne produc o stare permanentă de stres.

Toată această goană după succes ne duce adesea la osteneală și în principiu ne face să rămânem treptat fără puteri. Astfel, de cele mai multe ori, organismul nostru cedează și sistemul său de apărare împotriva diverselor afecțiune pierde din randament.

Așadar, în acest caz stresul are o influență semnificativă în tot procesul de deteriorare treptată a organismului uman.

În cadrul unei emisiuni doctor Cezar, medic cardiolog, a vorbit de despre proveniența stresului, cum ne afectează acesta sănătatea și care sunt modalitățile prin intermediul cărora îl putem combate.

De unde provine stresul

Citește și: Ce facem atunci când apare sentimentul de frică și cum putem să-l depășim

De ce stresul ne îmbolnăvește?

Potrivit specialistului în domeniu, stresul reprezintă un mecanism normal al organismului de apărare. Acesta este prezent încă din cele mai vechi timpuri și declanșează diferite stimulente la nivelul organismului care îl ajută pe individ să acționeze în conformitate cu capacitatea sa de a se feri de pericole.

Astfel, stresul nu este neapărat un dușman al nostru, atâta timp cât știm să îl gestionăm.

Stresul înseamnă mișcare, înseamnă activare, înseamnă a trăi. Este un complex de elemente care ne ajută să trăim pentru că ne apără de pericole. Contează foarte mult atitudinea pe care o avem noi față de stres. Stresul înseamnă viață. Atunci când nu vom mai fi stresați vom fi în altă lume.

Trebuie să vedem cum gestionăm acest stres .”, a explicat specialistul în domeniu.

Care este efectul negativ al stresului asupra organismului nostru

Citește și: 5 sfaturi utile pentru o viață lipsită de stres

De ce stresul ne îmbolnăvește?

Potrivit specialistului în domeniu, în momentul în care suntem stresați vasele de sânge se deschid doar în sectorul care ne ajută să facem un singur lucru, iar în alte părți ale corpului rămân închise.

Acest proces ar putea avea consecințe negative asupra întreg organismului.

Stresul înseamnă să luptăm sau să fugim din calea unui pericol iminent. În acel moment crește frecvența cardiacă, crește tensiunea arterială. Pe moment în tot organismul vasele de sânge se strâng, circulația se oprește pentru ca în secunda imediat următoare să redirecționeze energia către ce este cel mai important în acel moment .”, a explicat specialistul în domeniu.

Astfel, întreg organismul este afectat de stres atunci când el este prezent asupra noastră o perioadă mai îndelungată decât ar trebui. Potrivit specialistului în domeniu, 99,9% dintre problemele medicale sunt cauzate de proasta gestionare a stresului, cel mai afectat fiind sistemul imunitar.  

 „ Sistemul imunitar este foarte afectat pentru că imunitatea ne apără de pericolele din noi. În acele minute de stres nu contează că un virus sau o bacterie acționează în jurul tău .”, a explicat specialistul în domeniu.

Citește și: Horoscop săptămânal 18 – 24 mai 2026: Acest semn zodical simte în sfârșit că este liber și că își poate controla propria viață fără să mai depindă de nimeni- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Cum gestionăm stresul

Citește și: Vrei să te apuci de aerobic? Iată ce beneficii și contraindicații are acest sport

Cum gestionăm stresul

Este foarte important să învățăm cum să transformăm stresul dintr-un dușman într-un aliat astfel încât să nu ne afecteze sănătatea. În acest caz trebuie să învățăm să ne detașăm de tot ceea ce ne provoacă stres pentru o perioadă mai lungă și să învățăm să nu ne mai gândim la trecut sau la viitor, ci să trăim în prezent.

„Soluția este detașarea. O mare problemă a omului modern este că se atașează de obiecte, de lucruri. Trebuie să te detașezi, să te rupi de aceste ancore care te țin legat și te stresează. Toate aceste emoții negative care nu ne lasă să trăim în timpul prezent ne stresează.”, spune specialistul în domeniu.

Tot el ne recomandă să înlocuim stresul cu iubirea.

Când ai stres, nu ai iubire. Când ai iubire mai multă, ai stres mai puțin .”, a spus specialistul în domeniu.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

3 posturi de yoga pentru activarea chakrelor

Ce fel de tată este Nicușor Dan. Gesturile fiului său au atras imediat atenția la evenimentul de la Romaero Băneasa

Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”

Mihai Trăistariu tună și fulgeră după punctajul primit de Romania de la Moldova și Ucraina: „Vecinii îți dau în cap!”

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 16 mai 2026: Semnul zodiacal care își găsește în sfârșit jumătatea

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro