Ce trebuie să știi daca vrei să adopți un animal de companie

ce trebuie sa stii daca vrei sa adopti un animal de companie
Ce trebuie să știi dacă vrei să adopți un animal de companie

O mulțime de persoane au un animal de companie, fie că locuiesc la casă sau la bloc. Cu toate acestea, animăluțul nu reprezintă doar o sursă de iubire, ci si o mare responsabilitate. Atunci când ne gândim să ne luăm un câine sau o pisică, aeste recomandat să adoptăm, pentru a le face un bine animăluțelor fără adăpost.

În cadrul unei emisiuni, Cătălina Drănescu, purtător de cuvânt pentru Autoritatea, Supravegherea și Protecția Animalelor, a explicat care sunt informațiile esențiale, ce trebuie știute de cei care vor să adopte un animal de companie.

Care este factorul principal în legătură cu adoptarea unui animal de companie

adoptie caini
De unde poți adopta un câine[Sursa foto: Freepik]

Citește și: Ce înseamnă dacă visezi broaște

În special familile cu copii obișnuiesc să ia un animal de companie, fără a analiza mai bine situația. De cele mai multe ori, copii promit că vor îngriji animăluțul, iar apoi acesta ajunge să fie neglijat. În special când vine vorba de câini, aceștia nu au nevoie doar de mâncare și adăpost, ci și de timpul stăpânului, fiindcă are nevoie de plimbări, atenție și joacă. Așadar, timpul este factorul cel mai important, ce dictează decizia adopției unui animal de companie. Odată ce ești stăpânul unui animal, ai o mare responsabilitate.

„Trebuie în primul rând să ne gândim cum stăm cu timpul, să ne analizăm foarte bine viața. S-ar putea să aflăm că nu ne cunoaștem atât de bine, pentru că atunci când vine un copil sau un cățel în viața noastră, ne cam dă lumea peste cap. Trebuie să ne gândim de dinainte, la ce suntem dispuși să renunțăm, ce sunte dispuși să sacrificăm și să facem pentru cățel.

Dacă am luat un cățel și ne dăm seama ca e greu, trebuie să facem în așa fel încât să reușim și să nu îl dăm înapoi.”, a explicat specialistul.

Cum știm să alegem câinele potrivit

Aspa adoptii caini
Ce trebuie să știi dacă vrei să adopți un câine[Sursa foto: Freepik]

Citește și: Ce înseamnă hipertiroida. „ Nutriția poate să înrăutățească”

Animăluțele pot fi adoptate atât de la o vârstă fragedă, de câteva luni, cât și de la o vârstă adultă.

Însă, majoritatea persoanelor preferă să adopte un animal de când este pui. Totuși, în cazul câinilor, decizia este mai dificilă. Câinii din centre de adopție nu sunt de rasă, așadar nu ne putem da seama cum ar arăta pe viitor, ce înălțime și ce greutate ar avea câinele nostru. Aceștia sunt factori extrem de importanți, mai ales dacă nu putem avea un câine mare în locuință. Totuși, acest aspect nu reprezintă o problemă, fiindcă specialiștii din centrele de adopție își pot da seama la ce talie va ajunge câinele la maturitate, venind cu sugestii cât mai bune, pentru fiecare
doritor.

„În general, cățeii de rasă comună, cei care nu fac parte din nicio rasă, au trăsături care aduc la alte rase. Au câte puțin din toate. Este foarte important de spus, cățelușii din centrele de adopție au schema de vaccinare completă, sunt deparazitați interni și extern. În cazul adulților, îi și sterilizăm înainte de a îi da spre adopție.”, a povestit specialistul.

Citește și: Data la care este așteptată prima ninsoare în București. Anunțul făcut de meteorologii AccuWeather- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Multe persoane sunt reticiente când vine vorba de a adopta un animal, din cauza posibilelor riscurilor cu care vine respectivul. Un motiv în plus pentru care este încurajată adopția, se referă la faptul că animalele au vaccinurile făcute, riscurile de îmbolnăvire fiind mult mai mici. Așadar, aceste animale care au nevoie de un stăpân, nu reprezintă un pericol, din punct de vedere al bacteriilor sau microbiilor.

De unde putem adopta un animal de companie

adoptii animale de companie
De ce ar fi bine să adopți un animal de companie[Sursa foto: Freepik]

Citește și: Ce trebuie să știi când cumperi un câine

Adopția reprezintă un gest nobil, prin care suflete abandonate își pot găsi o casă, o familie și iubire. În cazul în care v-ați decis să adoptați un animăluț, procedura nu este deloc complicată. Există în țară numeroase centre de adopție, unde fiecare persoană își poate găsi un câine sau o pisică, după propriul plac. De asemenea, în București există târguri de adopție în mai multe parcuri, în diverse perioade ale anului.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tot ce trebuie sa stii despre pomeranieni: „Un pomeranian poate părăsi o canisă după vârsta de trei luni”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Când începe pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. La ce alte moaște se vor putea închina credincioșii la Iași

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro