Cine a inventat shaorma. Prima modalitate de gătire a fost frigerea cărnii pe sabie și consumată progresiv de la exterior către interior

Cine a inventat shaorma
Cine a inventat shaorma

Shaorma este foarte apreciată la noi în țară, însă puțini îi știu adevărata istorie. Produsul culinar importat din Orient se găsește sub diverse combinații, fiind de multe ori blamat din cauza conținutului caloric ridicat. Află tot ce nu știai despre acest preparat și cum îl poți face chiar acasă, într-un mod mult mai sănătos și sățios.

Cu siguranță ai încercat shaorma, dar te-ai întrebat vreodată cine a venit cu ideea de a pune toate ingredientele într-o lipie împăturită? Istoria acestui preparat culinar este cel puțin interesantă! Iată ce trebuie să știi despre shaorma:

Citeste si: Cum au luat naștere clătitele. „Original, clătitele se serveau cu cidru, ulterior a apărut cea mai spectaculoasă formă de prezentare”

Cine a inventat shaorma
Cine a inventat shaorma[Sursa foto: Pexels]

Cine a inventat shaorma

„Șaorma”, „shaorma” sau „shawarma” provine din limba arabă și se traduce prin verbul „a învârti”. Turcii numesc acest preparat „donner kebab”, care înseamnă „kebab rotit”. Aceasta a apărut în zona Persiei, în Epoca Medievală, iar prima modalitate de a o găti era aceea de frigere a cărnii pe sabie și consumată progresiv de la exterior către interior.

Încă de atunci, bucățile de carne erau așezate într-o lipie în care se adăugau și diverse salate sau condimente.

O altă variantă a originii acestui preparat este mult mai recentă. În anul 1950, un turc emigrant în Germania ar fi inventat, de fapt, shaorma la lipie, după ce și-a dat seama că, împăturită în acest mod, sosurile nu se vor scurge. Idee lui a făcut ca shaorma să devină cunoscută la nivel mondial.

Acum se găsește în diverse variante, cu carne de pui, miel, vită sau capră și este preferată de toate țările lumii, din SUA până în Japonia și Rusia.

Shaorma este considerată, în Germania, ca fiind cea mai populară mâncare de tip street-food. În zona noastră, shaorma diferă doar prin câteva aspecte de forma ei originală. Pe lângă carne, s-au adăugat şi cartofi prăjiţi şi maioneză. În Liban, shaorma se serveşte alături de salate specifice, fattoush şi tabbouleh, alături de sosuri pe bază de năut.

Citeste si: Cine a inventat ciocolata. "La început, oamenii nu au fost prea încântați de apariția ei"

Cine a inventat shaorma
Cine a inventat shaorma[Sursa foto: Pexels]

Cine a adus pentru prima oară shaorma în România

Marile orașe de la noi din țară, și nu numai, sunt pline ochi de șaormerii. Primul restaurant de acest fel a fost deschis la doar câțiva ani după Revoluție, de libanezul pe nume Nassar Ghaleb.

Acesta a venit în România pentru prima oară în anul 1979 pentru a studia medicina la Iași, iar în 1991 a deschis primul fast-food oriental în București, lângă Stadionul Ștefan cel Mare.

Shaorma libanezeului a avut parte de un succes răsunător în acea perioadă, iar idee sa a fost preluată de mai multe comunități palestiniene și turcești, acestea contribuind la rândul lor în perfecționarea preparatului.

„Iubesc România mai mult decât țara mea. Acum două săptămâni am plecat în Liban și mai mult de zece zile nu pot să stau departe. Românii sunt oameni buni, te poți înțelege cu ei, te primesc la masa lor. Îmi place foarte mult Constanța. Îmi place și Iașiul, unde am făcut facultatea”, declara Nassar Ghaleb în urmă cu mai mulți ani.

„Nu aveam ce mânca aici, în România.

La restaurante găseai doar friptură și cartofi prăjiți! Ori eu aveam aproape 130 de kilograme atunci. Din ce să trăiesc?“, spunea el. În prima perioadă după ce a deschis restaurantul libanez veneau doar arabii, dar mai apoi și românii au prins gustul preparatului. Nassar își amintește că erau cozi foarte mari, iar românii au fost foarte încântați de produsul oriental: „Drept dovadă, acum toată lumea mănâncă șaorma“, mai spunea el.

Citeste si: Cum au fost descoperiți CARTOFII PRĂJIȚI. Termenul englez „french fries” (cartofi francezi) provine de la soldați

Cine a inventat shaorma
Cine a inventat shaorma[Sursa foto: Pexels]

Citește și: Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Rețetă shaorma dietetică

Ingrediente:

- 2 lipii libaneze
- 4 pulpe de pui dezosate și fără piele
- 1/2 varză mică albă
- 3-4 frunze salată verde
- 2 roșii
- sare și piper după gust
- ardei
- castraveți
- ceapă

Pentru sos: 1 iaurt 0% grăsime și 2-3 felii de usturoi.

Mod de prepapare:

Se taie varza mărunt sau pe răzătoare, roșiile le feliem subțire, salată o rupem bucățele mici, iar apoi amestecăm bine compoziția. Preparăm sosul din iaurt și usturoiul pisat. Pulpele dezosate se condimentează cu 1 ora înainte de a fi pregătite. Se pun într-o tigaie antiaderentă la foc mediu sprea mare, fără ulei. Când sunt gata, se taie bucățele mici cu cuțitul.

Se pune lipia pe o farfurie întinsă, iar mai apoi se adaugă deasupra carnea tocată, legumele, sosul și se rulează.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum a luat naștere MATEMATICA. „Matematica este o limbă şi o ştiinţă”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Panică pe plaja din Venus! Un şarpe a fost observat printre şezlonguri, iar turiştii AU PRIVIT SCENA CU UIMIRE. A fost nevoie de intervenția jandarmilor: "În urma unui..."

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop marți, 21 iulie 2026: Semnul zodiacal care ar putea să fie cerut în căsătorie într-un moment în care nu se aștepta

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro