Sfaturi concrete cum să îţi antrenezi creierul că să fii fericit

Sfaturi concrete cum să îţi antrenezi creierul că să fii fericit
Sfaturi concrete cum să îţi antrenezi creierul că să fii fericit

Secretul unei fericiri de durata ar putea fi rezumată în numai câteva cuvinte mai puţin obişnuite: „Neuronii care colaborează se interconectează mai bine”. Această propoziţie este susţinută de neuropsihologul Rick Hanson. „Cu cât mai mult neuronii (celulele creierului) lucrează împreună, cu cât mai intensitatea colaborării cu atât mai bine se vor interconecta şi va creşte forţă lor interioară în ceea ce priveşte sentimentele de fericire, recunoştinţă, încredere, succes, ai iubi şi a se simţi iubit”.

Însă cei mai mulţi dintre oameni nu pot rămâne zi de zi într-o stare emoţională pozitivă astfel încât să se transforme în obişnuinţă inclusiv la nivel neuronal (ceea ce înseamnă că nu există destul colaborare şi interconectare între celulele creierului). Pe de altă parte, în mod natural oamenii au tendinţa de a se fixă pe experienţele negative.

Emoţiile pozitive şi cele negative folosesc diferite sisteme de memorare, potrivit lui Hanson şi emoţiile pozitive nu se transferă uşor în memoria pe termen lung.

Hanson susţine că problema este legată de faptul că oamenii sunt construiţi astfel încât să se concentreze pe lucrurile rele. Iar această „eroare negativă” determina creierul să reacţioneze intens la veştile rele, comparativ cu modul în care răspunde la veştile bune. Creierul a evoluat pentru a caută în mod constant ameninţările şi când găseşte una s-o izoleze şi astfel să piada din vedere imaginea de ansamblu.

„Din cauza acestei erori negative a creierului ne este atât de greu să învăţăm din experienţele pozitive, deşi această este cea mai bună cale de a ne creşte forţă interioară”, susţine Hanson.

Modalitatea pentru a „conecta cu fericirea” în creier este să rămân în prezent, să te bucuri de momentele plăcute şi fericite pe care ţi le oferea viaţă.

„Cheia este să încerci să aduci lucrurile bune în creierul tău.

Adică să treci experienţele pozitive în memoria pe termen lung a creierului”, spune Hanson.

Specialistul dezvăluie unele dintre cele mai ascunse secrete ale neuropsihologiei pentru a depăşi erorile negative şi să fixezi fericirea în creier, optimizandu-ţi potenţialul pentru bucurie.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

O lecţie de viaţă uimitoare! Femeia care a salvat 25 de copii dintr-un masacru la care a fost obligată să asiste

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

DETALIUL APĂRUT ACUM în cazul medicului rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca SCOATE LA IVEALĂ o realitate mai dură decât părea la început. Familia și cei apropiați trec prin momente întunecate după cele aflate: "A făcut lucrul acesta din..."

Barıș Kılıç, actorul care joacă rolul Omer în serialul „O dragoste”, pasiune nebănuită! Cum a fost surprins acesta dincolo de platourile de filmare

Horoscop vineri, 12 iunie 2026: Semnul zodiacal care are parte de discuții aprinse cu partenerul de viață

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro