A doua zi, Ştefan s-a întors foarte târziu. Era puţin ameţit. Şi-a declarat dragostea în genunchi. Îmi spusese că a rupt orice legătură cu iubita sa, că nu îi vine a crede că trăieşte acest moment.
Atunci a rămas: desigur, copiii erau fericiţi. Nu-l uram pe el… dar îi uram cuvintele, umbra, gândurile, uram tot ceea ce nu mai aparţinea cuplului nostru.
Am înţeles că nu-l voi mai putea iubi niciodată. Şi cum puteam să mă iubesc, să iubesc viaţa, să am grijă de copii, dacă eram lângă un om pentru care nu mai simţeam nimic? Atunci am decis să plec.
sursa: devorbacutine.eu
