În urmă cu aproximativ un an, o femeie a parcurs 17 kilometri cu câinele său bătrân pe umeri, în timpul bombardamentelor din Ucraina.
Fotografiile cu o femeie din Ucraina au devenit virale peste tot în lume. Aceasta a fost surprinsă în timp ce își căra patrupedul în spate, deoarece nu a vrut sub nicio formă să îl lase în urmă. Așadar, cu aproximativ un an în urmă, ea a hotărât să călătorească 17 kilometri pe jos cu câinele său pe umeri.
Povestea Alisei, în vârstă de 35 de ani, a reușit să emoționeze o lume întreagă.
”Sunt programator de computere și lucrez pentru o companie germană. M-au ajutat să părăsesc Ucraina, pentru a ajunge în Polonia. Am plecat de la Kiev cu un Peugeot 307. Eram 9, eu, mama mea, sora mea, cei doi soți ai noștri, patru copii și doi câini mari, inclusiv un ciobănesc german în vârstă. Era imposibil să te miști în interiorul mașinii. Am condus timp de 16 ore până într-un sat la aproximativ 140 km de Kiev”,
Citește și: Nostradamus, previziuni pentru 2023. Profeție destul de îngrijorătoare despre Marea Neagră
Citește și: Ce s-a întâmplat la Cernobîl în 1986. Povestea catastrofei nucleare care a intrat în cărțile de istorie
Cei doi au stat o noapte în acel sat, însă au plecat în zorii zilei, deoarece era periculos să stai chiar și acolo. Până la granița cu Polonia erau foarte multe mașini, așa că au hotărât să meargă pe jos peste 17 kilometri.
„În apropiere cu granița Polonei erau foarte multe mașini și nu puteam să stăm în mașină pentru următoarele 3-5 zile, așa că am decis să mergem pe jos ultimii 17 kilometri până la graniță. Am plecat la patru dimineața și erau -7 grade afară. A fost un drum foarte greu prin munți și râuri. Copiii mei plângeau din cauza frigului. Îmi venea și mie să plâng, dar nu am vrut să mă dau bătută…a fost ideea mea să mergem la graniță. Câinele meu are 12 ani și jumătate și s-a chinuit să meargă și a căzut la fiecare kilometru și nu s-a putut ridica din nou. Am oprit câteva mașini și am cerut ajutor, dar toți m-au refuzat. Într-adevăr, ne-au sfătuit să lăsăm câinii. Dar ei fac parte din familia noastră. Câinele meu a trăit cu noi toate momentele fericite și triste. Câinele mamei mele este tot ce i-a mai rămas din viața ei anterioară”, a spus femeia.
Ucraineanca a hotărât să își care câinele mult iubit în spate, așa cum îl văzuse pe soțul său că proceda. Astfel, au reușit să ajungă la graniță, unde au fost primiți la adăpost, în corturi.
”Când am ajuns acolo, am făcut primii pași în Polonia, ne-am arătat permisele. Atunci mi-am dat seama că vom fi bine, că suntem într-un loc sigur”, încheie Alisa.
Citește și: Povestea impresionantă a unei tinere din Ucraina care a rămas fără picioare
Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro
Din nefericire, soțul acesteia nu a avut voie să treacă granița, fiind obligat să rămână în țară pentru a lupta.
„Soțul meu nu a putut să treacă granița din cauza vârstei lui și a ordinului de mobilizare. El s-a întors în sat să aibă grijă de mama și bunicului. Sunt doar șapte dintre ei acolo și toți au peste 60 de ani. Soțul surorii mele a rămas tot acolo, cu părinții lui și un prieten al părințiilor. Toți stau într-o casă mică fără apă. Nu există magazine, farmacii, apă sau mâncare în sat.Soțul meu și soțul surorii mele folosesc lemne pentru foc ca să încălzească casa. Planul meu este, nu știu. Vreau ca soțul meu să fie aici. Deocamdată, eu și copiii mei, vom decide dacă stăm aici în Polonia sau plecăm în Germania cum au făcut și ceilalți colegi ai mei”, a spus Alisa pentru The Guardian.
Femeia din Ucraina și-a pierdut tatăl, în mod neașteptat, pe data de 23 februarie 2022, iar a doua zi a început războiul.
„Am pierdut o grămadă de lucruri. Mi-am pierdut tatăl și mi-am lăsat soțul la graniță. Inima mea e frântă, pentru că niciodată nu am fost departe de el. El e o parte din mine, cea mai mare parte din mine și acum nu e cu mine. Nu avem niciun bărbat cu noi. Pe 23 februarie mi-am pierdut tatăl, în mod neașteptat, la vârsta de 59 de ani. A doua zi a început războiul. În timp ce mulți oameni plecau deja din Kiev, eu și soțul meu încercam să facem rost de actele necesare pentru a putea să-mi îngrop tatăl”, a mai spus Alisa printre lacrimi.