“O să mă întorc.” Ce mesaj a transmis Maria Ciobanu, direct din America

“O să mă întorc.” Ce mesaj a transmis Maria Ciobanu, direct din America
“O să mă întorc.” Ce mesaj a transmis Maria Ciobanu, direct din America

Maria Ciobanu a simțit să facă un anunț din America, unde trăiește de mai bine de trei ani alături de fiica și soțul ei.

Maria Ciobanu se află în America de mai mulți ani cu fiica ei, astfel, cântăreața a transmis un mesaj tocmai de peste Ocean.

Cum se simte Maria Ciobanu în America

Maria Ciobanu a făcut câteva declarații în cadrul unui interviu chiar din America, acolo unde este stabilită cu fata și partenerul ei. Așadar, îndrăgita cântăreață de muzică populară a făcut o dezvăluire impresionantă din noua sa locuință, legată de faptul că îi este foarte dor de casa ei din România, dar și de românii de acasă. Din acest motiv, Maria Ciobanu și-a plătit deja un loc de veci în țară, unde își dorește să fie înmormântată. În perioada verii, artista are deja în plan să vină într-o scurtă vacanță în România, pentru a se mai întâlni cu persoanele apropiate rămase pe meleagurile natale.

„Îmi este foarte dor de casa din România, de admiratorii mei, de publicul din România. De toți românii mi-e tare dor. Și o să mă întorc în vara asta într-o vacanță mică, să-mi văd admiratorii și prietenii.”, a spus Maria Ciobanu, în cadrul unui interviu.

Citește și: Maria Ciobanu și Ion Dolănescu au avut parte de o iubire neîmplinită. Motivul pentru care artistul nu s-a putut căsători cu cea pe care o iubea

Ce mesaj a transmis Maria Ciobanu, direct din America

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Maria Ciobanu și-a ales deja locul de veci. “Are o vârstă, a vrut să lase lucrurile aranjate.”

Fiica Mariei Ciobanu, părere despre șederea mamei sale în America

Deși Maria Ciobanu este așteptată acasă de persoanele dragi, faimoasa cântăreață de muzică populară este bucuroasă deoarece este alături de fiica sa. Vedeta locuiește în America de mai mult de trei ani alături de soțul ei, care a reușit să obțină cetățenie americană. Totodată, Maria Ciobanu o are alături pe fiica ei, Camelia.

„Mami, după cum vedeți, se simte bine. Este cu mine aici, alături de mine, și este o binecuvântare pentru noi. E o energie bună și maternă și avem foarte multe de învățat. Mă simt foarte fericită să o am aproape.”, a mai spus aceasta.

Citește și:  “Maria Ciobanu nu prea era solicitată”. Dezvăluiri neștiute despre Maria Ciobanu. Gheorghe Turda povestește despre petrecerile lui Nicolae Ceaușescu

Ce mesaj a transmis Maria Ciobanu, direct din America

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: “Dă energie și elasticitate feței.” Elixirul tinereții, preparat de Irina Loghin



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Maria Ciobanu și-a ales deja locul de veci. “Are o vârstă, a vrut să lase lucrurile aranjate.”

Cine este femeia alături de care Daniel Băluță a apărut la evenimentul din Timișoara. Ce profesie are presupusa iubită, cu peste 20 de ani mai tânără

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

E HALUCINANT ce vrea să facă Jesus Owono, portarul care l-a lovit mortal pe atacantul echipei CD Tenerife. Familia lui Jesus de Miguel ESTE DEVASTATĂ: "Nimeni nu s-ar gândi vreodată la cineva care ar dori să..."

VIDEO Ploi torențiale și viituri în Constanța: terasamentul căii ferate s-a surpat, iar trenurile spre Mangalia sunt suspendate

Horoscop zilnic vineri, 6 noiembrie 2026. O zodie se trezește cu musafiri nepoftiți. Planurile pentru weekend sunt date peste cap

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro