Nicușor Dan a vorbit despre cum a resimțit el și familia sa, această perioadă, până în prezent, de când a preluat funcția de președinte al României! Cine s-a adaptat mai greu situației?

Nicușor Dan a vorbit despre cum a resimțit el și familia sa, această perioadă, până în prezent, de când a preluat funcția de președinte al României! Cine s-a adaptat mai greu situației?
Nicușor Dan a vorbit despre cum a resimțit el și familia sa, această perioadă, până în prezent, de când a preluat funcția de președinte al României! Cine s-a adaptat mai greu situației?

În toată această vreme de când Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte al României, atât el, cât și propria sa familie, au trecut printr-o perioadă cu multe schimbări.

Nicușor Dan este președintele României, un președinte dedicat, care încearcă să repare și să îmbunătățească ce a fost afectat până în momentul de față, având ședințe zilnice, discuții cu colegii săi din politică, vizite externe și nu numai. Cu toate acestea, recent a vorbit despre perioada de acomodare pe care acesta și familia sa, au avut-o în ceea ce privește schimbările venite odată cu rolul de președinte.

Nicușor Dan a vorbit despre cum a resimțit el și familia sa, această perioadă, până în prezent, de când a preluat funcția de președinte al României

Citește și: Vor întârzia pensiile, dacă beneficiarii nu trec la plata pe card? Ce noutăți a propus Ministrul Muncii, chiar și pentru pensionarii de la sate?

Cine s-a adaptat mai greu situației?

[Sursa foto: stirilekanald.ro]

Citește și: Pensionarii riscă să își piardă venitul, dacă nu vor depune la timp, un act important! Casele de Pensii din România au făcut anunțul

Recent, președintele României a acordat un interviu în cadrul unei emisiuni TV, acolo unde a vorbit despre mai multe schimbări resimțite în ultima perioadă, în ceea ce privește atribuirea rolului de președinte al țării, pentru el. Astfel, Nicușor Dan a mărturisit, în ceea ce privește locuința familiei sale din prezent, faptul că nu a renunțat la casa lor nici până în momentul de față, tot acolo locuiesc, în ciuda faptului că există posibilitatea ca la un moment dat să o schimbe. De asemenea, acesta a dezvăluit și persoana care a reușit să se acomodeze ceva mai greu cu schimbările venite, fiind vorba despre partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, în timp ce cei mici au început să se obișnuiască.

„Încă nu, locuim în același loc în care ne-a prins această schimbare. Cumva s-a stabilizat și partea de pază și protecție, vecinii s-au obișnuit. Nu e cert că o să rămânem aici definitiv, dar pentru moment, suntem aici. (…)

Soția s-a obișnuit destul de greu, tot din cauza acestei paze, inclusiv că trebuie să te duci până la supermarket să cumperi mălai sau habar n-am ce, și trebuie să anunți, să vină o mașină. Și copiii, în momentul ăsta s-au obișnuit. Ne-a bruiat un pic, aveam ritualul ăsta să mă duc să mă întorc cu fetița de la școală și discutam vrute și nevrute, și acum, fiind mai mulți în mașină, cu paza și așa, ne cenzurăm.”, a declarat Nicușor Dan, conform libertateapentrufemei.ro, adăugând și faptul că atunci când vine vorba despre începutul de an școlar, Nicușor Dan își va duce copiii la școală, împreună cu partenera sa, ca în fiecare an: „O să vedem, pentru că știți ca și mine că unele școli plănuiesc greva. Pentru moment pe rețeaua de părinți nu am primit informația asta, deci foarte probabil ne vom duce toți patru la școală, așa cum ne-am dus în fiecare an, să o lăsăm pe fetiță, să stăm pe lângă careu pe acolo. (…) Soția este (n.r. în comitetele de părinți ale celor mici), eu n-am fost niciodată. Eram primar și aveam niște probleme foarte mari la primărie, mi-aduc aminte atunci, și cineva mi-a propus să fiu în comitetul de părinți și i-am zis că mulțumesc.”.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Cine s-a adaptat mai greu situației?

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Pensionarii riscă să își piardă venitul, dacă nu vor depune la timp, un act important! Casele de Pensii din România au făcut anunțul

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro