Maine începe Comedy Cluj 2014!  


Clujul devine vineri centrul national al comediei, al filmelor bune si al intalnirilor cu profesionisti din industria cinematografica. Cea de-a VI-a editie a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul International de Film Comedy” debuteaza pe 10 octombrie.

Lungmetrajul “Hector in cautarea fericirii”, in regia lui Peter Chelsom, este programat in Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic. Psihiatrul londonez Hector da startul distractiei si filmelor bune. Pelicula a avut premiera oficiala la Festivalul International de Film de la Toronto si a castigat premiul pentru cel mai bun trailer de comedie la Golden Trailer Awards 2014.

Comedy Cluj (10 – 19 octombrie) pregateste publicului peste 147 de proiectii in 10 zile. 192 de filme din 38 de tari, de pe 4 continente, programate in principalele sectiuni: Competitia Internationala si Competitiile de Scurtmetraj Independent si Studentesc, dar si Comedy-Panorama, Comedy-Drama Around the World, Docu-Comedy, alaturi de un cocktail de evenimente conexe in doze de jazz, teatru si dans. Peste 100 de invitati sunt asteptati la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Pe langa sectiunile principale ale celei de-a VI-a editii Comedy Cluj, o atentie deosebita este acordata umorului nemtesc si olandez in cadrul programului Focus. Prezenta Olandei si Germaniei este motivata prin dorinta de a familiariza publicul est-european cu umorul mai special al celor doua natii.

Ca in fiecare an, festivalul onoreaza o personalitate a cinematografiei. Trofeul de Excelenta Comedy Cluj 2014 va fi decernat maestrului Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai iubiti si apreciati actori de teatru si film. Evenimentul va fi marcat prin proiectia speciala a filmului „De ce trag clopotele, Mitica?” (regia Lucian Pintilie, 1981).

Principalele locatii ale Festivalului vor fi cinematografele din centrul orasului: “Florin Piersic” si “Victoria”. O serie de evenimente se vor desfasura si in Sala Mare a Casei TIFF precum si la Universitatea Sapientia. Celebra Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, locul unde a avut loc prima proiectie cinematografica din istoria orasului, va gazdui sambata, 11 octombrie, de la ora 11:00, seminarul de marketing de film al echipei Good Hands, castigatorii “Oscarului” pentru cel mai bun poster strain la Golden Trailer Awards (Los Angeles).

Asa cum si-a obisnuit publicul, Comedy Cluj va prezenta o serie de evenimente speciale in parteneriat cu festivaluri de gen din lume.

In primul week-end al Festivalului, clujenii sunt asteptati si la Opera Maghiara, nu doar in salile de cinema. Duminica, 12 octombrie, de la ora 19:30, ne delectam cu o “Seara de Jazz si Comedie pe piesele lui Frank Sinatra”, alaturi de Gabriel Farkas & His Band (Budapesta). Actor si muzician de succes, Gabriel Farkas readuce in lumina reflectoarelor farmecul muzicii secolului 20 supranumit “Secolul American”. Spectacolul sau este un tribut adus lui Frank Sinatra intr-un mix de jazz si stand-up comedy armonios orchestrate. Evenimentul este organizat in colaborare cu Transilvania Jazz Festival.

Un alt moment special in agenda Comedy Cluj este originalul spectacol de dans contemporan “Carmina Burana”. Productia companiei israeliene Kamea Dance propune intr-o noua interpretare o experienta vibranta si extravaganta, printr-un limbaj personal, colorat si unic, bazat pe tehnici clasice si moderne. Dupa un turneu international impresionant in cadrul prestigioaselor festivaluri de dans din Europa, America de Sud, China sau India, reprezentatia “Carmina Burana” are premiera pe scena Teatrului National marti, 14 octombrie, de la ora 19:30. Un eveniment sustinut de Steps Dans Festival.

Comedy Cluj dedica o seara speciala si teatrului romanesc. Joi, 16 octombrie, de la ora 20:00, savurosul spectacol “Carpathian Garden” ajunge la cinema Victoria pentru premiera clujeana. O comedie taioasa realizata de Tudor Aaron Istodor si Radu Iacoban. Acestia vor prezenta un “act social comic” sustinut de personaje contemporane delicioase. Prezentatori de stiri, parcagii, preoti, moguli de presa, politicieni se vor succeda in fata spectatorului. “Carpathian Garden” pariaza pe umor inteligent, iar cei doi actori stapanesc foarte bine interactiunea cu publicul.

Harta Comedy Cluj va prinde culoare prin intermediul altor doua locatii, acolo unde distractia si buna dispozitie vor energiza invitatii si publicul festivalului: cluburile Charlie Pub si The Soviet.

Si in acest an preturile raman neschimbate: 9 lei pentru un ticket standard si 7 lei pentru un bilet cu reducere pentru elevi, studenti si pensionari. Biletele pentru Evenimentele Speciale, precum si abonamentele care permit accesul la proiectii, seminarii, manifestari conexe si savuroasele petreceri Comedy Cluj sunt disponibile online pe biletmaster.ro.

Canalele oficiale ale festivalului:
www.comedycluj.ro // https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj

Canalele oficiale ale festivalului:www.comedycluj.ro // https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj

 


Abonează-te pe

Citește și:

Sfatul zilei de astăzi, duminică 6 decembrie 2020. Racii au multă treabă

Divorțează după 11 ani de relație!? ”Mi-a spus că nu mai are nevastă”

Horoscopul zilnic luni, 7 decembrie 2020! Află ce zodie a început să stagneze profesional!

Rețetă cârnați de casă. Ingrediente și mod de preparare

Bianca Comănici și-a făcut debutul pe micile ecrane! Dezvăluiri EXCLUSIVE despre prima sa emisiune! „Este foarte diferită senzația”

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Horoscop zilnic

Sfatul zilei de astăzi, luni 7 decembrie 2020. Leii se remarcă

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din In City
Parteneri