Au fost vremuri când nu-mi imaginăm viaţă fără el, când o simplă ceartă mă făcea să sufăr până la epuizare, când indiferenţă lui îmi provoca atâta durere încât nu mai aveam putere să mă ridic din pat.
Pentru că aşa el, mereu în căutare de ceva, mereu dispus să plece, cu bagajele pregătite, cu frică de a aparţine de cineva, cu dorinţa de a nu se lega de nimeni.
Însă, ea nu-l cunoştea, nu ştia cât de gol se simte chiar şi atunci când era sufletul petrecerilor, nu ştia câtă tristeţe se ascunde în spatele acelui zâmbet şi cât de singur se simte chiar şi atunci când este ţinut în braţe.
Pentru mine, ea nu era altceva decât o altă cucerire, un alt motiv că el să se întoarcă la noi, un alt obstacol care ne va aduce mai aproape de „finalul nostru fericit”. Şi cu acest gând l-am lăsat să-şi joace rolul, convinsă că după câteva luni va înţelege, iar, că a greşit. Dar cât de mult m-am înşelat!
Dintr-o simplă „piesă de decor”, a devenit cea mai importantă femeie din viaţă lui. Printr-o întâmplare, destinul ne-a hotărât soarta, iar ea a ajuns mama copilului lui.
Acum, el regretă şi îşi caută refugiul în braţele mele, îl simt cum se agaţă, cu ultimele puteri, de dragostea noastră, în speranţa că ar mai putea să salveze ceva, fără să ştie că nu mai e nimic de salvat. Povestea noastră s-a încheiat.
sursa: ele.ro
