Întâmpinarea Domnului – Ce e bine sa faci si ce rugăciune trebuie să rostești în această zi sfântă

Întâmpinarea Domnului – Ce e bine sa faci si ce rugăciune trebuie să rostești în această zi sfântă
Întâmpinarea Domnului – Ce e bine sa faci si ce rugăciune trebuie să rostești în această zi sfântă

Praznicul Întâmpinării Domnului este sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie.

Tradiția spune că în această zi cinstim aducerea Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Fecioara Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii.

În tradiţia populară, sărbătoarea Întâmpinării Domnului este cunoscută şi sub numele Aducerea la Templu a Pruncului Iisus de sfânta lui mamă şi de Iosif.

Ce rugăciune trebuie să rostești în această zi sfântă

Este bine să spui o rugăciune în această zi, pentru a-ți merge bine și pentru ca dorințele tale să devină realitate.

Rugăciune la Întâmpinarea Domnului

“Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci ca prin oglindă, în ghicitură, și mai pe urmă în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria, și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt întru întâmpinarea întregii lumi Te-ai arătat ca prunc, purtat în brațele dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului, și întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon.

Astăzi cerurile se veselesc, și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusa lumină dumnezeiască, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre, ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup.
Pentru aceasta, proslăvim nespusa coborâre a Ta, și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești, și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare, și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu
sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei, și să-l înfrumusețezi pe el ca pe un mire. Iar pe noi pe toți, care prăznuim Dumnezeiasca ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte, să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse, să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu, și noi să fim poporul Tău.
Iar în slăvita și înfricoșata zi a venirii tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule Iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte, și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.”

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 16 iulie 2026: Semnul zodiacal care are parte de vizita neașteptată a unor rude din străinătate- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP 1 FEBRUARIE. Ocazie unică de afirmare pentru nativii unei zodii

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

DETALIUL OBSERVAT LA ULTIMA APARIȚIE a artistului Doru de la Constanța, înainte ca ANUNȚUL DECESULUI să zguduie lumea muzicii. Toți cei care au văzut NU ÎȘI POT EXPLICA cum a fost posibil: "Mare șoc! Ce Dumnezeu se întâmplă?! Se..."

VIDEO Jennifer Lopez și-a sărbătorit ziua de naștere în avans la Paris: o petrecere fastuoasă organizată de românca Anastasia Soare

Horoscop pentru ziua de joi, 16 iulie 2026: Semnul zodiacal care are parte de vizita neașteptată a unor rude din străinătate

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro