HOROSCOP. Iată ce ai fost într-o viaţă anterioară, în funcţie de zodie

HOROSCOP. Iată ce ai fost într-o viaţă anterioară, în funcţie de zodie
HOROSCOP. Iată ce ai fost într-o viaţă anterioară, în funcţie de zodie

Pentru multe culturi din lume, reîncarnarea este un lucuru cât se poate de posibil. Astfel, există credinţe potrivit cărora fiecare dintre noi a avut cel puţin o viaţă anterioară.

Mai mult decât atât, astrologii antici, cei care au realizat primele interpretări după stele ale horoscopului, au ajuns la concluzia că ne putem da seama de ceea ce am fost într-o viaţă anterioară, după semnul zodiacal care ne reprezintă azi.

BERBEC

Berbecii sunt cei care sunt foarte ambiţioşi şi au dorinţa de a se realiza mai întâi pe plan profesional. Ei nu acceptă ideea de a se află pe locul doi şi încearcă de fiecare dată să câştige fiecare lupta în care se bagă.

Totodată, berbecii sunt adepţii dreptăţii şi datorită acestui lucru încearcă de fiecare dată când sunt puşi în faţa unei probleme să îi găsească rezolvarea justă.

Astfel, într-o viaţă anterioară, nativii acestei zodii au avut funcţii de magistraţi, judecători, comandanţi de armata sau poliţişti.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP URANIA 8-14 DECEMBRIE 2018: Săptămână de vis, ce zodii au noroc cu carul. Previziuni complete

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro