Gabriela Cristea, totul despre pensiunea din Italia. Cine nu va avea voie să intre în cazarea de lux a vedetei: “Cu siguranță costurile vor fi foarte mari.”

Gabriela Cristea, totul despre pensiunea din Italia. Cine nu va avea voie să intre în cazarea de lux a vedetei: “Cu siguranță costurile vor fi foarte mari.”

Jurnalista are planuri mari cu pensiunea care urmează să fie construită în Italia, așa că fosta prezentatoare TV a oferit câteva detalii cu privire la locație.

În urmă cu ceva timp, Gabriela Cristea anunța faptul că au început lucrările pentru pensiunea care va fi deschisă în Italia. Într-un interviu pentru Spynews.ro, vedeta a făcut câteva declarații despre când va fi gata locația. „Noi ne-am dat 5 ani ca să o terminăm cu totul. Practic să o punem în valorificare, ca să zic așa. Pentru că va fi transformată într-un conac de lux, care va intra într-un sistem BNB, adult only, adică o să fie ceva așa mai de luxury. Și atunci avem nevoie, că nu vrem să ne sufocăm financiar, vrem să fim bine. Și ne-am dat un termen de 5 ani. Casa va fi ridicată efectiv până la sfârșitul acestui an la roșu, cum se spune, adică structura.

Și poate o să o și închidem cu geamuri. Și după aceea, în primăvară, o să amenajăm două dormitoare la parte să stăm noi. Dar dormitoarele vor fi amenajate basic, adică o să le facem la alb, cum s-ar spune, punem un pat, un dulap să ne punem trei haine și baia, ca să putem să facem duș. Și cam de asta ne putem bucura noi din primăvara viitoare. După aceea, o să intrăm la finisaje. Se tencuiește, se aranjează, și intrăm la finisaje. Acolo o să fie mai complicat din punct de vedere financiar, pentru că știm cu toții și, dacă ne dorim și ceva mai luxury, cu siguranță costurile vor fi foarte mari”, a mai spus vedeta.

Cine nu va avea voie în pensiunea vedetei

Citește și: Ce a pățit fiica Gabrielei Cristea imediat după ce a fost lăsată la școală. Vedeta a primit de urgență un telefon: “Stânga împrejur și mă duc să iau copilul.”

Gabriela Cristea și Tavi Clonda [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Gabriela Cristea, adevărul neașteptat deapre întoarcerea în televiziune: „Am primit oferte.”

Fosta prezentatoare TV a continuat declarațiile și a mărturisit că dorește să facă din acea locație o adevărată oază de liniște. În pensiune vor avea acces doar adulții, din spusele ei. „Încercăm să facem o oază de liniște pentru oamenii care vor să vină să se relaxeze. Ce înseamnă adult only, nu vă gândiți la nebunii! Înseamnă că acolo vor avea acces doar adulții. Eu când mă întorc de acolo, mă întorc cu o altă energie și cu un alt tonus. Ultima oară când am fost, acum câteva săptămâni, ne luasem deja biletele de întoarcere. Vreau să-ți spun că o seară întreagă m-a rugat Tavi: “Hai să mai stăm câteva zile! Hai să mai stăm!”, dar, din păcate, aveam treabă. Și nu, n-aveam cum să amânăm proiectele pe care le aveam în București. Eu aveam chiar de filmat un podcast”, a mai adăugat Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea [Sursa foto: Facebook]

Cu sinceritate, fosta prezentatoare TV a facut si cateva precizari legate de momentele profunde de deznădejde din cauza numeroaselor inseminări artificiale eșuate, însă perseverența a dat roade în cele din urmă, reușind să aibă copii.

Citește și: Incredibil ce se întâmplă între Lia și Filip: „Încheiem...”. Tânărul a dezvăluit totul în mediul online- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

„Am ales bine în fiecare moment al vieții mele! Dacă nu aș fi făcut alegerile pe care le-am făcut la un moment dat nu aș fi ajuns aici. Din fiecare experiență, pozitivă sau negativă, ai câte ceva de învățat. Cred că fiecare experiență pe care am avut-o a fost o pregătire de la Dumnezeu pentru ce urma să vină! Am avut și nenumărate momente când am fost deznădăjduită, când am crezut că nu o să mi se mai întâmple anumite lucruri. Cel puțin la câte inseminări am făcut și cât de mult ne-am dorit noi copii și nu am avut niciodată niciun rezultat pozitiv… Până la urmă am rămas „însărcinați"! Toate aceste experiențe ne-au adus unde suntem astăzi! Trebuie să fii constant și să îți dorești cu adevărat asta pentru că nu există zi de la Dumnezeu să nu apară vreun obstacol! Mai avem și noi discuții… Te rogi la Dumnezeu în fiecare zi pentru sănătatea mintală a familiei tale!” a precizat jurnalista pentru Click.ro

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce a pățit fiica Gabrielei Cristea imediat după ce a fost lăsată la școală. Vedeta a primit de urgență un telefon: “Stânga împrejur și mă duc să iau copilul.”

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare

Momentul pe care telespectatorii NU L-AU VĂZUT ÎN TIMPUL EMISIUNII. Alexandru și Diana s-au sărutat, iar CAMERELE AU SURPRINS imaginile din Casa Iubirii. Ce spun cei doi și ce au scos la iveală: "Îmi este rușine, să..."

Transfăgărăşanul se închide sâmbătă. Circulaţia va fi oprită timp de 11 ore pentru desfăşurarea unei competiţii de triatlon

Câte zile libere vor avea angajații români în 2027. Calendarul complet al sărbătorilor legale

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro