Fratele lui Mirel Rădoi a murit. Mihai Rădoi, fratele selecționerului echipei naționale de fotbal a României U21, s-a stins din viaţă la vârsta de 37 de ani.
Directorul Spitalului Județean Timișoara a declarat pentru Libertatea că Mihai Rădoi, fratele lui Mirel Rădoi, s-a stins din viață. „Din păcate, a decedat în cursul acestei dimineți, în urma unui stop respirator în urma unei insuficiențe multiple de organe”, a confirmat Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara.
Medicii susţin că rinichii, ficatul și inima lui Mihai Rădoi nu mai funcționau în urma politraumatismului suferit în urma căzăturii. În februarie, fratele lui Mirel Rădoi a fost operat la Timișoara, iar starea lui era gravă.