Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte! Artistul a filmat întreg momentul și l-a publicat pe rețelele de socializare

Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte!
Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte!

Culiță Sterp nu își mai încape în piele de mândrie! Fiul lui a spus primele cuvinte, iar întreg momentul a fost surpins și postat pe internet!

Culiță Sterp este, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de la noi din țară, iar acest lucru nu îl spunem noi, ci agenda lui plină cu invitații la diferite evenimente, dar și faptul că piesele lui sunt adesea prezente în topul preferințelor pe YouTube-ul românesc. Pe plan profesional lucrurile îi merg ca pe roate, iar pe cel personal niciodată nu a fost mai bine ca acum.

Culiță Sterp a devenit, în urmă cu doar câteva luni, tătic pentru prima oară, iar de când a venit pe lume băiețelul lui este tot numai un zâmbet. Copilul crește puțin câte puțin sub ochii părinților lui și îi uimește în fiecare zi cu tot felul de lucruri, la fel cum s-a întâmplat și de această dată!

Citeste si: Mama Geta, surprinsă de Iancu Sterp cu ochii în lacrimi! Ce a întristat-o atât de tare: „Și vine și al doilea bebe! I-au despărțit...”

Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte!
Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte![Sursa foto: Instagram]

Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte!

Culiță Sterp este mai tot timpul plecat la evenimente, dar când are programul liber se dedică în totalitate familiei lui. Chiar și așa, nu uită de cei care îl urmăresc în număr foarte mare pe rețelele de socializare, astfel că împărășește ori de câte ori are ocazia cele mai frumoase momente din viața sa, la fel ca acum!

Citeste si: Culiță Sterp, cadou de senzaţie din partea soției lui! Artistului nu i-a venit să creadă: „Restul familiei care o să vină...”

Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte!
Fiul lui Culiță Sterp a spus primele cuvinte![Sursa foto: Instagram]

În urmă cu doar câteva ore, fiul lui Culiță Sterp, care abia a împlinit șapte luni, a rostit primele cuvinte, iar momentul a fost de-a dreptul emoționant, mai ales pentru fanii care îl urmăresc pe rețelele de socializare.

Artistul și frumoasa lui parteneră de viață l-au surprins pe fiul lor, care se afla în pătuț, în timp ce spunea pentru prima oară „tata”.

Vizibil extrem de emoționat, Culiță Sterp a postat clipul video pe contul lui oficial de TikTok, iar la descriere a transmis un mesaj plin de afecțiune: „Abia asta e fericirea aia pe care n-o poți exprima în cuvinte…❤️‍🔥 #7luni”.

@culita_sterp_official Abia asta e fericirea aia pe care n-o poți exprima în cuvinte…❤️‍🔥 #7luni ♬ original sound- Culiţa Sterp



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Geta Sterp, reacție acidă la adresa unor dive de pe Instagram: „De figuri și aere sunteți în stare multe!!!”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

Ce s-a întâmplat lângă sicriul saxofonistului Memiș Selciuc? Toți au privit ÎNMĂRMURIȚI. Nu își vor putea șterge din minte această IMAGINE, fiind profund marcați DE CEEA CE AU VĂZUT: "Le-a lăsat în..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro