Cu totii suferim cumplit atunci cand pierdem pe cineva drag, indiferent cat de maturi sau intelepti suntem. Iata care sunt etapele prin care trecem la nivel sufletesc, fie ca vrem sau nu.
Invinovatirea si autoinvinovatirea: Acum apar ganduri precum: “Daca ambulanta/doctorul ar fi putut sa…” “Daca as fi fost acolo…” Daca as fi putut avea mai multa grija…” Este esential sa intelegem ca omul isi construieste singur destinul prin alegerile pe care le face, prin actiunile mai mult sau mai putin benefice pe care le face. Nu avem acces la viata celuilalt, si nu putem sa-l ajutam cum am vrea. Mai ales ca si copii (desi adulti) nu ne este permis a da sugestii parintilor, pe motivul ca nu suntem “trecuti prin viata” sau suficient de intelepti.
Parintii au impresia ca stiu ce este mai bine si pentru ei si pentru noi. Cateodata aleg un stil de viata nesanatos (tigari, bautura, lipsa exercitiului fizic), o alimentatie incorecta, o gandire prea negativa, fie o munca excesiva fara a se relaxa si bucura de viata. Oricare dintre aceste lucruri le poate fi fatal, dar acest lucru, este o alegere facuta de ei, in mod subconstient, neavand legatura cu noi.
Totusi, orice greseli am fi facut fata de cel ce nu mai este, trebuie sa ne iertam pe noi insine, si sa ne revansam rugandu-ne, iertand pe altii cand gresesc fata de noi, ajutand si iubind pe cei din jur.
Cateodata moartea este un proces de autoaparare a sufletului, incercand sa-l apare de o suferinta inutila, sau de situatii in care spiritul in cauza nu mai avea de invatat. In schimb, tot din aceasta moarte, aveam noi de invatat, cei care ramanem sa suferim si sa tragem concluziile. Cateodata moartea e un exercitiu pentru ego- ul nostru, ea este o forma de diminuarea a lui, a intoarcerii la non forma, la momentul prezent, in simplitatea lui.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
