Amor ghebos… Uneori, când manierele merg prost, am vrea să se termine cu starea de suferinţă, cu lipsa de putere de concentrare, cu depresia şi tanjirea după cel iubit. Dragostea face ravagii. Creierul parcă nu mai răspunde la propriile comenzi de supravieţuire. De ce oare? De vină e chimia cerebrală. Iată o descriere cât se poate de amănunţită, făcută de Dragoş Cirneci, specialist în neuroştiinţe, pentru revista psychologies.
De ce amorul ne da aripi? De ce pare că suntem mai motivaţi, mai eficienţi, mai alerţi? Ce legătură e cu sistemul motivaţional aici?
D. C.: Aşa cum am spus adineauri, dragostea este un fel de drog biologic. Şi toate drogurile fac un lucru în creier: produc descărcarea masivă a unui neurotransmiţător numit „dopamină“. Dopamină este răspunzătoare de ceea ce numim motivaţie, euforie, entuziasm şi anticipări pozitive. Gândiţi-va la efectele drogului numit amfetamină.
Ea, practic, imită efectul natural al dopaminei, doar că într-o formă accentuată. Unii oameni iau amfetamină că să aibă multă energie, să simtă că nu există limite, să nu simtă deloc oboseală, să poată face cât mai multe lucruri odată. Sub efectul drogului, ei se simt stăpânii lumii. Iar dragostea face cam acelaşi lucru (vezi celebra scenă din Titanic).
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
