Dacă nu îţi place să fii îmbrăţişat, lumea poate fi un loc provocator pentru tine. Nu ştii niciodată când te va lua cineva în braţe atunci când ieşiţi la o cafea. Vine cu braţele deschise spre tine, iar opţiunile tale sunt limitate.
În cazul persoanelor care au fost crescute de părinţi care nu le luau foarte des în braţe, chiar gândul îmbrăţişărilor poate să le facă să se simtă inconfortabil. Într-o familie care nu a fost, de obicei, demonstrativă fizic, copiii pot creşte şi urma acelaşi model.
Totuşi, au fost observate şi cazuri când creşterea fără atingere fizică poate avea un efect opus.
Unii copii cresc şi tânjesc după atingere, devenind astfel agresori sociali, care nu pot saluta un prieten fără o îmbrăţişare sau o atingere pe umăr. Indiferent dacă ai crescut într-o familie care te lua mereu în braţe sau într-un mediu lipsit de atingere fizică, aceşti factori pot lăsa un impact fiziologic de durată.
Există două căi principale prin care lipsa îmbrăţişărilor poate afecta un organism în creştere – un nerv vagus subdezvoltat (nerv care porneşte de la măduva spinării la abdomen şi care poate scădea capacitatea oamenilor de intimitate sau compasiune conform cercetărilor) sau un sistem al oxitocinei subdezvoltat (glandele care eliberează hormonul oxitocinei, care îi ajută pe oameni să formeze legături cu alte persoane).
Fără acest hormon, poate fi mai greu să ai curaj social şi chiar să fii mai sociabil. Deci îmbrăţişările şi atingerea fizică sunt incredibil de importante pentru tineri, chiar dacă nu îţi plac ca adult.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
