Cum se fierbe slănina înainte să fie afumată. Rețeta perfectă pentru un gust suprem


Slănina afumată face parte din mâncărurile tradiționale românești și este nelipsită de pe mesele de sărbătoare. Ca să obțineți rețeta perfectă, trebuie să știți, în primul rând, cum se fierbe slănina. Sunt câteva trucuri care au fost transmise din generație în generație, iar noi vă vom spune exact ce trebuie să faceți, pentru ca slănina afumată să aibă gustul de altădată.


In articol:

Cine nu a mâncat slănină afumată de casă cu ceapă? În trecut, în special la țară, nu exista masă care să nu înceapă cu această gustare. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, asta nu înseamnă că nu puteți să vă faceți poftele din copilărie. Ca să aveți însă slănină afumată cum trebuie și care să reziste toată iarna, trebuie să urmați niște pași. Nu vă speriați, nu este vorba despre nimic complicat. 

Slănina afumată, secretul unei rețete de odinioară

Toamna a venit, așa că gospodinele trebuie să înceapă să pregătească rezervele din cămară pentru iarnă. Dacă în ceea ce privește conservele de legume sau dulcețurile, situația este relativ mai simplă, când vine vorba de carne, lucrurile se complică puțin. 

Cu toții știm că bunicii noștri aveau toată iarna slănină afumată, din care mâncau cu poftă la fiecare masă. Aceasta își păstra același gust inconfundabil pe întreaga durată a anotimpului rece. Cum făceau totuși bunicii ca slănina să nu se strice și să fie afumată perfect?

Ei bine, noi am găsit rețeta tradițională de slănină afumată. Secretul constă în modul în care se fierbe slănina, înainte de a o afuma. Țineți cont de faptul că nu orice slănină merge afumată. Cunoscătorii de la sate recomandă slănina de pe spatele porcului. Acolo șoriciul este mai gros decât pe burtă și astfel va fi mai ușor atunci când veți afuma slănina. 

Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să porționați bucățile de slănină. Acestea ar trebui să aibă aproximativ 30 pe 30 de centimetri. După aceea, puneți bucățile de slănină la fiert, în apă cu sare. Bineînțeles că puteți adăuga cât mai multe condimente și cât mai diferite, pentru ca aroma să fie una deosebită la final. 

Aveți nevoie de dafin, căței de usturoi, boabe de piper și boabe de muștar. Lăsați slănina să fiarbă aproximativ o jumătate de oră, după care aceasta trebuie lăsată la răcit. 

Cum se afumă cel mai bine slănina pentru iarnă

Acum că am descoperit cum trebuie să fierbeți slănina, bineînțeles că trebuie să știți și cum să o afumați. Așadar, după ce s-au răcit toate bucățile, frecați-le foarte bine cu usturoi pisat, cu boia și cu piper. Faceți acest lucru pe ambele părți. După aceea, lăsați bucățile peste noapte cu toate mirodeniile pe ele. În acest fel, slănina va avea o aromă mai puternică și bineînțeles, un gust mai bun. 

Înainte să le puneți la afumat, bucățile de slănina trebuie găurite și legată pe o sfoară. Afumarea nu se face însă oricum. La sate, oamenii făceau prima dată focul numai din crengi de fag. Slănina se lasă destul de puțin, până începe să sfârâie. În acest fel, o parte din grăsime se va scurge. 

Urmează etapa a doua a afumării. Aceasta se face la foc mai lent și cu fum mai mult. Pentru a obține acest lucru, se folosesc crengi de cireș, prun și zarzăr. Slănina va fi gata în momentul în care își va schimba culoarea. Asta nu înseamnă că trebuie să o lăsați până se umple de funingine. 


Citește și:

Nicușor Dan este pus pe fapte! Concedieri în masă la Primăria Capitalei: „Îmi păstrez promisiunea: îi voi concedia!”

Akebono a spus adevărul despre Cristian Marinescu de la Puterea Dragostei: „E posibil să îi placă bărbații!” Este o lovitură majoră!

Anghinarea: proprietăți și beneficii pentru un stil de viață echilibrat!

Bianca Comănici, dezvăluiri în miez de noapte despre Livian de la Puterea Dragostei: „Încă îl iubesc. Vreau...”

Tendințe de decorare a nunții care sunt pe cale de ieșire

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Vedete

Sânziana Negru și iubitul ei s-au despărțit: „A fost cea mai frumoasă relație”

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Cooking
Parteneri