Cum a reușit Niculina Stoican să treacă peste momentele grele din viață și ce anume a ajutat-o să se vindece. “A fost, este și va rămâne salvarea mea sufletească, spirituală, fizică.”

Cum a reușit Niculina Stoican să treacă peste momentele grele din viață și ce anume a ajutat-o să se vindece. “A fost, este și va rămâne salvarea mea sufletească, spirituală, fizică.”
Cum a reușit Niculina Stoican să treacă peste momentele grele din viață și ce anume a ajutat-o să se vindece. “A fost, este și va rămâne salvarea mea sufletească, spirituală, fizică.”

Niculina Stoican a vorbit despre cum a reușit să treacă peste momentele grele din viață.

Niculina Stoican, îndrăgita interpretează muzică populară, a recunoscut că a trecut și prin momente grele în viață, de unde credea că nu va putea să realizez nimic așa cum își dorea. Artista a povestit, în cadrul podcastului Cu ai mei, realizat de Iuliana Tudor, că  în ciuda neplăcerilor din viața ei, aceasta nu s-a gândit niciodată să renunțe la muzică, iar în momentele în care i-a fost greu și durerea sufletească era una foarte mare, își dădea seama că în clipa în care urca pe scenă totul se schimba și ceva o vindeca din toate punctele de vedere. Pentru ea, muzică a fost cea care a salvat-o sufletește, spiritual și fizic de la toate suferințele care au existat. 

“Niciodată nu am spus că nu mai vreau să cânt. Cântecul a fost refugiul meu. Am trecut prin multe momente grele în viața mea pe care le-am gestionat cum am putut, întotdeauna cu demnitate. Dar când am urcat pe scenă, cu mine s-a produs o vrajă. Dacă jos eram jos sufletește și spuneam că nu o să reușesc, nu mai am nicio soluție, în momentul în care urcam pe scenă și începeam să cânt, cu mine se întâmpla ceva, chiar eu mă emoționez și îmi dau seama. Nu mai simțeam durere, nu mai simțeam tristețe, nu mai simțeam neîmplinire. Cântam și nu se mai întâmpla nimic, deși poate simțeam că o să meargă glasul, că o să uit textul, că nimic nu o să mai fie cum trebuie. Totul pe scenă era impecabil. Pentru mine cântecul a fost, este și va rămâne salvarea mea sufletească, spirituală, fizică, eu m-am vindecat.”, a povestit Niculina Stoican.

Ce învățuri a luat Niculina Stoican de la bunica Eugenia

Citește și: Niculina Stoican, despre învățăturile preluate de la bunica Eugenia. Regulile pe care familia trebuia să le respecte. „Fiecare aveam ceva de făcut.”

Niculina Stoican

Niculina Stoican

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Niculina Stoican vorbește despre cât de greu i-a fost mamei sale, Angelica Stoican, să o aducă pe lume în urma relației pe care a avut-o cu profesorul de literatură: „Ea a avut niște

Artista a povestit și despre echilibrul cu care au fost crescute și regulile pe care toți membrii familiei le aveau. Au avut parte și de o doză de asprime, chiar dacă aveau de toate, dar au fost învățate și cu grijile, nu cu răsfățul, fiecare activitate fiind făcută cu dragoste. Își aduce aminte cum le trezea în fiecare dimineață odată cu răsăritul soarelui, iar fiecare dintre ele aveau ceva de făcut. 

„Echilibru, prin regulile scrise și simple pe care ni le-a spus de fiecare dată. Model, ea în sine, după felul în care a trăit și și-a gestionat viața, dar a fost și o doză de asprime cu noi. Am avut de toate, dar noi am crescut cu grijă, nu cu răsfăț. Cu dragoste. Este o diferență. Ne trezea dimineața, îmi aduc aminte, când răsărea soarele, să mergem. Spunea că nu mai mărit, că o să fiu de râsul lumii. „Nu mă interesează, nu mă mai mărit, nu merg niciunde.” Dar existau aceste reguli. Era clar, fiecare aveam ceva de făcut.”, a povestit Niculina Stoican.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Niculina Stoican

Niculina Stoican

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Niculina Stoican vorbește despre cât de greu i-a fost mamei sale, Angelica Stoican, să o aducă pe lume în urma relației pe care a avut-o cu profesorul de literatură! „Ea a avut niște traume.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro