Cocuța și Emil Rengle, conflict deschis pe marginea prestației artistice a unui concurent de la “Îmi place dansul”

Cocuța și Emil Rengle, conflict deschis pe marginea prestației artistice a unui concurent de la “Îmi place dansul”

Cocuța și Emil Rengle, conflict deschis pe marginea prestației artistice a unui concurent de la “Îmi place dansul”

Sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la “Îmi place dansul” se ridică cortina pentru cei 11 concurenți aflați în competiția televizată de la Kanal D, care luptă pentru marele premiu pus în joc, de 100.000 de lei. Fiecare moment artistic pus în scenă de concurenți este notat, atât de jurați, cât și de coechipierii lor.

Spiritele se încing între Cocuța și Emil Rengle, la un moment dat, în momentul în care apar disensiuni între cei doi jurați de la “Îmi place dansul”. Deranjată de faptul că Emil Rengle îl consolează pe unul dintre concurenți, la finalul prestației lui artistice, încurajându-l ca pe viitor să demonstreze mai mult pe ringul de dans, Cocuța reproșează.

“Coregrafia este slabă, meriți un punct pentru ceea ce am văzut în seara aceasta aici, și încă un punct pentru că te ții tare și că lupți, că vrei să devii mai bun”,

spune Emil Rengle despre momentul concurentului.

Cocuța intervine și afirmă că toți concurenții show-ului “Îmi place dansul” trebuie să fie atât de buni încât să devină adevărate modele pentru cei din fața micilor ecrane, pasionați de arta dansului. Aceasta caracterizează momentul cocnurentului ca fiind unul mediocru, considerându-se jignită că acesta a îndrăznit să apară în fața lor cu un moment de “grădiniță, penibil”.

“Am o întrebare și pentru tine, și pentru restul concurenților: voi ați venit aici să învățați să dansați? Sau să demonstrați că sunteți dansatori buni? Emil, nu sunt de acord cu ține. Concurentul ar trebui să fie un exemplu pentru cei de acasă, unul de urmat pentru dansatorii de acasă care il privesc. Ei ar trebui să își dorească să fie la fel de buni ca ține.

Nu să aprecieze curajul tău și îndrăzneala de a veni aici cu numere artistice de grădiniță, penibile. Nu știu dacă Emil m-a enervat mai tare sau tu ”, îl mustreaza Cocuța pe concurent.

Citeste si: MAKING OF “Îmi place dansul”. Imagini, în exclusivitate, din culisele celui mai spectaculos show de dans

Citeste si: Tot ce trebuie sa stii despre “Imi place dansul”, cel mai spectaculos show de divertisment al toamnei

Citește și: Bianca Giurcă și Patrick se pregătesc să devină părinți? Poza cu testul de sarcină care a ajuns virală pe internet- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Ce au de spus cei doi jurați, dar și cum va fi notată prestația concurentului veți putea afla urmărind ediția de sâmbătă a show-ului “Îmi place dansul”, începând cu ora 20:00, la Kanal D. Va fi o săptămână dificilă pentru cei 11 concurenți, odată cu anunțul făcut la debutul ediției de sâmbătă seara; în Gala de duminică a emisiunii, difuzată începând cu ora 20:00, unul dintre concurenți va părăsi competiția dansului. 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Cum și-a cunoscut Cătălin Moroșanu soția: „Mă simțeam prea jos față de ea.”

Brigitte Macron, moment stânjenitor la Palatul Élysée. Gestul făcut de Papa Leon față de Prima Doamnă a Franței a atras tuturor atenția

Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional

Ce au recunoscut Ahmed și Andra după DESCALIFICAREA din "Casa Iubirii"?! DEZVĂLUIREA făcută în timpul live-ului: "Noi o să...". Ce s-a întâmplat cu ei, de fapt

VIDEO Incendiu la Gara de Nord din București: o mașină pe GPL a luat foc în toiul nopții

Prognoza meteo ANM pentru marți, 29 septembrie 2026. Temperaturile ajung la 26 de grade Celsius. În ce zone se formează ceață și brumă

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro