Cine a inventat pizza. "După ce era consumată, se aruncau marginile”


Pizza reprezintă unul dintre cele mai consumate preparate de la noi din țară. Însă știați cine a inventat-o?


In articol:

Aflați din rândurile următoare cine a inventat acest preparat, pizza, când a fost momentul în care s-a deschis prima pizzerie, dar și care sunt beneficiile consumul de pizza, pentru organism.

Cine a inventat pizza

cand s-a deschis prima pizzerie

Deși se poate presupune că acest preparat absolut delicios, a fost inventat de către o persoană, aflați că acest preparat nu are un inventator care să fi pus toate ingredientele într-un loc și să realizeze această descoperire. În schimb, pizza a existat încă din Grecia Antică.

Cu toate că majoritatea persoanelor cred că pizza a apărut în Italia, preparatul există încă din antichitate.

Totul a început încă din Grecia Antică, atunci când se obișnuia să se prepare o pâine rotundă și plată, numită „pitta”. Acest lucru s-a descoperit tocmai în anul ”74, atunci când a avut loc eruperea vulcanului Vezuviu, iar oamenii consumau în cantități mari, o pâine rotundă din făină, regăsită în orașele Pompei și Neopolis (Napoli).

Prin urmare, orașul care are o strânsă legătură cu acest preparat este Napoli.

Încă de când era o colonie greacă, consumul acestei pâini rotunde și plate, era la mare căutare, iar mai târziu, a devenit și pizza. Aceasta era populară printre oamenii săraci, care își doreau un preparat cât mai ieftin, dar și gustos. Atunci a fost momentul în care au pus peste pâinea rotundă obișnuită, diverse ingrediente și au pus-o la copt. Pentru că unii dintre ei, erau murdari pe mâini și totuși își doreau să mănânce pizza, napoletanii s-au gândit să facă pizzei, marginea mai groasă decât centrul.
Astfel, după ce o consumau, aceștia puteau arunca marginile.

Odată ce au fost aduse tomatele în Europa, atunci a apărut și era pizzei moderne, în secolul XVI. Două secole mai târziu, napoletanii au început să toarne sos de roșii peste aluatul pâinii rotunde, iar astfel a luat naștere pizza din ziua de astăzi, pe care noi o știm.

pizza beneficii

Citeste si: Cura de slăbire cu cireșe. "Cei mai mulți dintre noi așteaptă cireșele ca pe o sărbătoare, ca pe un moment de frenezie de consum"

 

Când s-a deschis prima pizzerie

Prima pizzerie s-a deschis, bineînțeles, tot la Napoli, în anul 1830, atunci când a primit numele de „Antica Pizzeria Port’Alba”, care există și până în ziua de astăzi. La o altă pizzerie deschisă în anul 1870, „Da Michele”, multe persoane au considerat că ar fi singurele pizze de tipul Marinara și Margherita extrem de bine făcute.

Cel care a inventat Pizza Margherita este Raffaele Esposito, la acea vreme lucrând ca pazzioli pentru pizzeria „Pietro...e basta cosi”, inaugurată în anul 1880. Astăzi, această pizzerie există sub denumirea de „Pizzeria brandi”.

Lucrurile stau diferit în ceea ce privește Asociația Pizzei Napolitane Veridice, acolo unde există reguli foarte stricte, cu privire la prepararea pizzei autentice napolitane. Aluatul trebuie frământat și aplatizat anual, fără folosirea vreunei ustensile, iar diametrul trebuie să fie între maxim 35 cm, iar mijlocul să nu fie mai gros de 1-3 cm. Iar la final, pizza trebuie coaptă într-un cuptor cu lemne boltit.

cand s-a deschis prima pizzerie

Citeste si: Rețeta de pancakes pufoase. Cum faci cele mai bune clătite americane

 

Beneficiile consumului de pizza

În prezent, pizza a ajuns să fie unul dintre cele mai consumate preparate, găsindu-se în diverse rețete, cu arome, condimente și topping-uri absolut delicioase. Bineînțeles că și pizza, ca oricare alt preparat sau aliment, are și ea beneficiile sale asupra organismului nostru.

Printre nenumăratele beneficii, se numără și conținutul de antioxidanți pe care îl deține, dar și a grăsimilor proteinelor și multe altele de acest fel. Datorită sucului de roșii care este folosit în orice rețetă de pizza, organismul nostru va primi licopen, care reprezintă un puternic antioxidant care ajută la prevenirea multor tipuri diferite de cancer (de stomac, plămâni, prostată etc.), lucru ce a fost demonstrat de către cercetători, dacă se consumă cel puțin o dată pe săptămână, pizza. Dacă veți opta pentru o pizza vegetariană, fiind încărcată cu sos de roșii, ardei gras, spanac și anghinare, veți avea parte de o masă absolut bogată în antioxidanți. 

Totodată, odată consumată, pizza poate reduce colesterolul. Acest lucru este posibil datorită unul alt ingredient pe care îl are în compoziția sa, și anume uleiul de măsline. Acesta are un efect pozitiv asupra organismului, reducând colesterolul rău, mărind nivelul celui bun și prevenind bolile cardiace. În același timp, și brânză mozzarella este bogată în grăsimi, proteine, calciu și sodiu, iar usturoiul în seleniu, mangan, vitamina C și alți compuși benefici, dar și oregano care reprezintă o sursă numai bună de vitamina K, mangan, fire si uleiuri.

Citeste si: Cât timp se fierbe apa. Apa fiartă este bună sau rea?


Abonează-te pe

Citește și:

Cât timp se fierbe apa. Apa fiartă este bună sau rea?

Brigitte l-a înșelat pe Florin Pastramă!? Cine este bărbatul care a intervenit între ei

Cât se fierbe sparanghelul. Beneficii pentru sănătate ale sparanghelului

Cum să dormi 8 ore în 4 ore. Află dacă este posibil

Cine a inventat papanașii. „A salvat generații întregi de gospodine de la coacerea miezului problematic”

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Tu & El
Cum iți dai seama că te înşală!
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Cooking
Parteneri