Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca! Se rostește pentru a scăpa de boli

Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca! Se rostește pentru a scăpa de boli

Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca se rostește pentru a scăpa de boli, deoarece ar avea puteri vindecătoare.

Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca

Rugăciunea este adresată chiar părintelui Arsenie Boca, „tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti”.

„Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi duhovnicești şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi vindecare de toată neputinţa.

Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în faţa Tronului Ceresc, te chemăm cu mare de lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: «Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum».

Citeste si: Horoscopul SECRET al Babei Vanga: Ce spune despre ZODIA ta. Previziuni până în 2050 descoperite după moartea ei

După cum în viaţă pe cei aflaţi în mari necazuri şi suferinţe cumplite îi tămăduiai îndată, aşa şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte. Ne scoate din negura păcatelor şi a patimilor. Dăruieşte-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi lumânare desăvârşită.

Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava

marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.

Citește și: Horoscop vineri, 21 august 2026: Viața acestui semn zodiacal se va schimba radical după ce va începe un nou proiect pe cont propriu- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Citeste si: Eclipsă totală de Lună: "Super Luna sângerie a Lupului” afectează aceste zodii! Atenţie, la vrăji şi descântece

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoşii. Amin”.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rugăciune pentru dezlegarea cununiilor - Pentru cei care nu pot să se căsătorească

Cum e numită Iulia Vântur, după 10 ani în India, într-o ”relație neconfirmată oficial” cu Salman Khan

Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani

PIERDERE IMENSĂ pentru fostul soț al Ralucăi Bădulescu: „Astăzi știu că, de fapt, ea a venit în viața mea ca să mă salveze”

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop pentru miercuri, 19 august 2026: Zodia care resimte oboseala după o perioadă în care a muncit extrem de mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro