Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!
Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Află din rândurile următoare care sunt greșelile ce trebuie evitate pentru ca bulionul să nu mucegăiască.

Toamna se apropie cu pași repezi, iar odată cu acest anotimp, gospodinele își pregătesc de zor cămara cu provizii pentru iarnă. Printre gem, dulceață, zarzavat și murături, vedeta fiecărei cămară este fără doar și poate bulionul.

Acest preparat din roșii este foarte util pentru că poate fi folosit în diverse combinații și dă un gust aparte mâncării.

Cu toate acestea, deși modul de preparare este aparent unul destul de simplu, iar rețeta nu necesită prea multe ingrediente, gospodinele întâmpină o problemă atunci când vine vorba de procesul de conservare al acestuia.

Este vorba de acea floare, care se formează la suprafața bulionului. Faptul că preparatul mucegăiește nu este deloc plăcut pentru gospodine, care muncesc de zor pentru a-l păstra cât mai mult timp.

De aceea, pentru ca bulionul să țină cânt mai mult timp, trebuie să evităm anumite greșeli legate de prepararea și depozitarea sa. Descoperă din rândurile următoare care sunt acestea, dar și câteva sfaturi utile care vor împiedica procesul de mucegăire al bulionului.

De ce mucegăiește bulionul

Citește și: Greșeala pe care o fac gospodinele în procesul de depozitare al mâncării! Trebuie să evite acest lucru

Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Cele mai frecvente greșeli care duc la formarea mucegaiului deasupra bulionului sunt legate de procesul de preparare al acestuia, dar și de modul în care îl depozităm.

De aceea, trebuie să ținem cont că bulionul trebuie depozitat în spații întunecate, ferite de razele soarelui.

De asemenea, imediat după ce bulionul a fost pus în sticle, acesta trebuie să stea într-un loc cald, acoperit cu prosoape. Bulionul trebuie să se răcească treptat, nu brusc. Dacă este răcit instantaneu, bulionul nu va avea un timp de păstrare îndelungat.

Mai mult decât atât, sticlele în care este pus bulionul trebuie spălate cu atenție și sterilizate bine înainte.

Acest proces se poate realiza fie prin opărirea lor cu apă fierbinte sau pot fi ținute la cuptor, pe o tavă metalică.

Trucuri utile pentru păstrarea bulionului cât mai mult timp

Citește și: Ce trebuie să facă femeile pentru ca pastele să nu se mai lipească de oală. Trucul util pe care fiecare gospodină trebuie să îl știe!

Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Citește și: AVERTISMENT de la ANM! Vine codul GALBEN în România... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi- stirilekanald.ro

Roșiile sunt ingredientele de bază din procesul de preparare al bulionului. Tocmai de aceea, trebuie să ne asigurăm că ele nu sunt nici verzi, dar nici prea coapte sau zemoase.

Dacă acestea au părți putrezite, mucegăite sau alterate trebuie tăiate, în caz contrar, bulionul de roșii va face mucegai și nu va rezista prea mult.

Un alt aspect important pentru ca bulionul să nu mai mucegăiască este sarea neiodată, specială pentru murături. Dacă adăugați sare iodată, riscați ca acesta să nu se păstreze foarte mult și să prindă mucegai deasupra.

În bulion nu se adaugă zahăr sau conservant, în acest mod, el va rezista mai mult peste iarnă și nu va prinde mucegai.

Un alt truc este legat de uleiul de floarea-soarelui. Adăugați o lingură de ulei deasupra bulionului, după ce l-ați pus în sticle pentru a prelungi durata acestuia de valabilitate.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce nu trebuie să pui niciodată în ciorbă. Greșeala pe care o fac multe gospodine!

Gestul lui Cristian Mungiu, la Cannes! Care este explicația

Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”

PRINCIPALA IPOTEAZĂ A ANCHETATORILOR în cazul crimei de la Târgu Jiu. Detaliile L-AU ÎNGROZIT pe procurorul de caz, iar la ieșirea din apartament a fost SUB SEMNUL ȘOCULUI: "Nu am mai întâlnit așa ceva. Își crease un..."

Yiğit Koçak, actorul care joacă rolul Ömer în serialul Totul pentru familia mea, în cele mai trăsnite ipostaze alături de colegele sale de platou: „Timp cu familia!” Cum a fost surprins acesta în spatele camerelor de filmat

Horoscop săptămânal 1-7 iunie 2026: Semnul zodiacal care începe vara cu o sumă mare de bani în cont

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro