Ce nu se mănâncă de Sfânta Parascheva. „Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc"


Află care sunt alimentele pe care nu e bine să le consumi de Sfânta Parascheva.


In articol:

În fiecare an pe data de 14 octombrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva. Această sărbătoare este inscripționată cu cruce roșie și are o importanță semnificativă pentru creștinii ortodocși. Ziua de 14 octombrie este cunoscută în popor și ca „Vinerea Mare de Toamnă” sau „Vinerea celor 12 vineri”.

Sfânta Parascheva este cunoscută și sub denumirea de Sfânta Vineri, considerată ocrotitoare a Moldovei. Se spune că Sfânta Parascheva îi ocrotește pe toți cei aflați la nevoie, cei care se roagă sincer și cred în ea.

Pentru poporul român, Cuvioasa Parascheva este o sărbătoare cu o însemnătate aparte. Mulți dintre credincioși vin să se închine la racla Sfintei, mărturisindu-i problemele, necazurile și supărările și rugând-o să le ofere alinare, sănătate și spor în toate.

Moaștele Cuvioasei se află la Iași, iar în fiecare an mii de credincioși aduc flori, daruri și îmbrăcăminte pe care le așează la raclă.

Se spune că atâtea minuni a săvârșit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor și nisipul mării. Sfânta vindecă șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de boli, chiar și cele mortale; îndepărtează toată neputința nevindecată, numai cu atingerea raclei.

Totul li se întâmplă doar persoanelor care au credință și se roagă constant.

În ziua Sfintei Parascheva oamenii evită să consume anumite alimente pentru că se zice că ar aduce ghinion.

Care sunt alimentele ce nu se mănâncă de Sfânta Parascheva

Citește si: Ce e bine să dai de pomană de Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva 2022

Citeste si: Calendar ortodox 14 octombrie 2022. Ce sărbătoare este vineri?

Din bătrâni se zice ce de Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveți sau poame în formă de cruce.

Totodată, în ziua de sărbătoare nu se mănâncă fructe închise la culoare sau pepenele roșu, deoarece ele amintesc de sacrificiul martiric.

Mai mult decât atât, credincioșilor le este interzis să mănânce până la ora 12, când se termină în cele mai multe biserici slujba dedicată Sfintei Parascheva. Se spune că cei care mănâncă dimineața, mai ales produse care nu sunt de post, vor avea probleme cu stomacul.

Pentru că Sfânta Parascheva pică într-o zi de vineri, aceasta este o zi de post. Astfel, credincioșii nu mănâncă alimente care provin din sursă animală ca laptele, carnea sau ouăle.

De la acestă regulă sunt scutiți copiii mai mici de 7 ani și bătrânii bolnavi sau femeile însărcinate, cât și toți cei care trebuie să respecte un anumit regim alimentar.

Rugăciune  adresată Sfântei Parascheva, pentru iertarea păcatelor

Citește si: Ce este interzis să faci de Sfânta Parascheva

Ce nu se mănâncă de Sfânta Parascheva

De ziua Sfintei Parascheva, credincioșii se duc la biserică și se roagă la aceasta să-i ajute și să-i scape de toate lucrurile rele ce se pot năpusti asupra lor. Este bine ca fiecare credincios să rostească această rugăciune dacă vrea ca Sfânta Parascheva să-i fie alături și să-i ierte păcatele:

Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt- izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună-, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!


Abonează-te pe

Citește și:

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva, 14 octombrie 2022

Crăciunița, floare de Sărbătoare: Tot ce trebuie să știi despre această plantă

BOMBĂ! Theo Rose și Anghel Damian se despart: 'Sunt probleme multe în relație...'

Când este Sfânta Parascheva în 2022

Calendar ortodox 3 octombrie 2022. "Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, luminează, fe­ricite, sufletele celor ce te lau­dă!"

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Vedete
Cine este Andia. „Mi-am dat seama că am voce de radio!”
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Lifestyle
Parteneri