Care sunt cele mai bune mere pentru plăcintă. Soiurile care se potrivesc perfect la acest desert

Care sunt cele mai bune mere pentru plăcintă

Iată care sunt cele mai bune mere pentru plăcintă. Aceste soiuri se potrivesc perfect pentru a realiza un desert delicios.

Plăcinta cu mere este unul dintre cele mai iubite deserturi, mai ales pentru că se prepară foarte ușor. Dacă te-ai săturat și tu să mergi la patiserie pentru a cumpăra tot felul de preparate pregătite cu ajutorul merelor, trebuie să știi că poți să faci acest lucru chiar la tine acasă, dacă alegi fructele potrivite, deoarece nu toate soiurile de mere reușesc să redea gustul plăcintelor preferate. Mulți oameni asociază gustul plăcintelor de mere cu parfumul și desertul copilăriei, mai ales că toate ingredientele sunt accesibile și fiecare gospodină poate opta pentru o rețetă preferată.

Chiar dacă umplutura este aceeași, felul în care pregătiți aluatul diferă, iar cel mai important aspect reprezintă chiar merele pe care le alegeți pentru acest desert.

Cele mai bune soiuri de mere pentru plăcintă

În livezi și în piețe găsim toate merele de care avem nevoie, iar atunci când ne dorim să realizăm o plăcintă cu acest desert când fructele nu au apărut deja în copaci, tot ce trebuie să facem este să mergem în supermarketuri și să luăm tot ce avem nevoie. Chiar și așa, atunci când vorbim de plăcintă, ștrudele sau tartă care urmează să fie băgată la cuptor, trebuie să știm că acest tip de preparat trebuie să respecte câteva criterii, printre care cel legat de mere, care nu trebuie să fie foarte dulci, pentru că în desert punem și o cantitate considerabilă de zahăr. Cu toate acestea, dacă merele pe care le avem la dispoziție sunt dulci, recomandat este să reducem cantitatea de zahăr din rețetă, ori trebuie să fie folosite cu 1% mai scăzută cantitatea de apă.

De regulă, acele mere care au o textură înecăcioasă sunt mult mai potrivite pentru deserturi decât merele zemoase, deoarece dacă au o cantitate mare de apă în ele, aceasta se va evapora în timpul gătirii și vom avea nevoie de o cantitate mai mare de fructe. Dintre soiurile autohtone pe care le cunoaștem, merele domnești și parmenul auriu, adică merele golden, reprezintă cea mai bună alegere atunci când vine vorba de plăcintă.

Soiuri de mere care NU merg la plăcintă

Citește și: Rețeta de trandafirași de post cu dulceață și măr a Getei Sterp: „Este o rețetă super simplă, potrivită pentru perioada aceasta, de post!”

Care sunt cele mai bune mere pentru plăcintă [Sursa foto: freepik]

Citește și: Rețeta de prăjitură de post cu mere de la Mănăstirea Țigănești. „Se face după o rețetă foarte veche”

Există și câteva tipuri de mere pe care ar trebui să le evitați atunci când doriți să pregătiți acest desert. Chiar dacă vă duce cu gândul că plăcintă voastră va ieși una delicioasă, încercați să nu optați pentru acele mere care sunt foarte dulci și făinoase, deoarece în timpul coacerii umplutura se va zdrobi, iar apa pe care o lasă se va evapora, ajungând să rămâneți cu o cantitate foarte mică de compoziție. De evitat sunt merele zemoase, foarte dulci, care nu pot menține compoziția legată atunci când o pregătiți.

Rețetă delicioasă de plăcintă cu mere

Care sunt cele mai bune mere pentru plăcintă [Sursa foto: freepik]

Există o rețetă de plăcintă foarte ușor de pregătit, cu blat crocant, care are doar câteva ingrediente pe care le aveți la îndemână și este ușor de reprodus de toată lumea.

Citește și: Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

Ingrediente:

  • 5-6 mere golden
  • 200 ml apă minerală
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 100 g unt topit
  • un praf de sare
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 5 linguri zahăr brun
  • scorțișoară
  • 1 lingură griș

Acest desert este foarte ușor de pregătit, astfel că veți începe cu blatul, acolo unde într-un bol se amestecă apa minerală, uleiul și untul topit, după care se cerne făina și se adaugă un praf de sare și unul de bicarbonat. Se frământă aluatul până când compoziția este una elastică, iar apoi se acoperă bolul și se bagă la frigider pentru o oră. În timpul în care stă aluatul la frigider, vă apucați de spălat și curățat merele, după care se dau printr-o răzătoare mare, însă acestea pot fi tăiate și cubulețe dacă doriți ca umplutura să fie una mult mai consistentă. Se adaugă într-o cratiță împreună cu zahărul și scorțișoară și se folosește o lingură de zahăr brun pentru fiecare măr. După ce merele s-au călit cu scorțișoara până când se evaporă sucul, se preîncălzește cuptorul la 180 de grade, se întinde jumătate de blat și se pune într-o tavă. Se pune umplutura de mere și se extinde uniform cu o spatulă, apoi se pune și cealaltă jumătate de aluat și se adaugă deasupra. Se înțeapă totul cu furculița din loc în loc după care se dă plăcintă la cuptor. Aceasta este rețeta ușor de pregătit pe care o puteți realiza în orice moment, chiar la voi acasă. Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială. 

Care sunt cele mai bune mere pentru plăcintă [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rețeta de trandafirași de post cu dulceață și măr a Getei Sterp: „Este o rețetă super simplă, potrivită pentru perioada aceasta, de post!”

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Campion mondial la box, ranit intr-un grav accident de masina. Alte doua persoane au murit

Iancu Sterp a postat primele fotografii cu bebelușul, pe rețelele de socializare! Mezinul familiei Sterp are acum familia în formulă completă: "Mulțumesc Doamne!"

Ahmed îi adresează o întrebare grea Veronicăi: „Preferi să pleci cu mine sau să câștigi?”. Aflați răspunsul concurentei în ediția de luni, 29 decembrie, din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce