Burse elevi 2019. Ce burse școlare primesc elevii anul acesta și câți bani valorează

Burse elevi 2019. Ce burse școlare primesc elevii anul acesta și câți bani valorează
Burse elevi 2019. Ce burse școlare primesc elevii anul acesta și câți bani valorează

Burse elevi 2019. Recent, a fost promulgat proiectul pentru modificarea Legii Educației, prin care consiliile locale sunt obligate să acorde burse elevilor.

Ce tip de burse se pot acorda anul acesta și ce valori pot avea.

Burse elevi 2019. Astfel că, legea are ca obiect modificarea Legii Educației Naționale nr 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Burse elevi 2019. Ce elevi primec bursă

Elevii care pot primi burse sunt cei din învățământul preuniversitar, care freceventează aceste cursuri.

Burse elevi 2019. Ce burse sunt acordate elevilor

Citeste si: Horoscopul SECRET al Babei Vanga: Ce spune despre ZODIA ta. Previziuni până în 2050 descoperite după moartea ei

Bursele care sunt acordate în anul școlar 2018-2019 sunt burse sociale sau burse de ajutor social

-burse de studiu

-burse de merit

-burse de performanță.

Potrivit inițiativei legislative, cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului.

Aceste burse se pot cumula. Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistentă medicale.

„Pentru copiii cu dizabilități locomotorii, în vederea integrării acestora în învățământul cu frecvență, se vor achiziționa elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfășura într-o sală situată la parterul unității”, se arată în actul normativ.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscopul SECRET al Babei Vanga: Ce spune despre ZODIA ta. Previziuni până în 2050 descoperite după moartea ei

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Aproape 2,8 milioane de pensionari primesc bani în plus în decembrie. Ce sume vor intra în buzunarele seniorilor

Ce s-a întâmplat între Alexandra și Emanuel când NU AU FOST FILMAȚI?! Concurenta din "Casa Iubirii" scoate la iveală DETALII NEȘTIUTE de la date: "Am rămas doar noi, nu era nicio cameră. În momentul ăla..."

Alertă cu bombă în cel puțin 300 de școli din Italia. Elevii și profesorii au fost evacuați după ce au primit mesaje de amenințare

Cine este, de fapt, Angello, noul concurent din „Casa iubirii”! A venit pentru... Vezi mai mult

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro