Alocațiile copiilor se majorează! Aceștia sunt tinerii care vor primi bani de la stat până la 26 de ani

Alocațiile copiilor se majorează!
Alocațiile copiilor se majorează!

Este oficial! Alocațiile copiilor se vor majora începând cu data de 1 ianuarie 2022!

În această săptămână a fost oficializată Ordonanța de Urgență nr. 126/2021 ce prevede faptul că, începând de la 1 ianuarie 2022, alocațiile copiilor se vor majora. Pe lângă banii în plus de la stat pe care îi vor primi aceștia, OUG nr. 126/2021 are în vedere și creșterea alocațiilor tinerilor cu handicap ce urmează o formă de învățământ preuniversitar, adică sunt în ciclul gimnazial sau cel liceal. Aceștia vor primi sumele până la vârsta de 26 de ani, potrivit documentului trimis de autorități.

Pe lângă tinerii cu handicap, de alocație de stat beneficiază și cei cu vârsta de peste 18 ani, care  „urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora” , după cum stabilește Legea nr. 61/1993.

Citeste si: Nu se merge la școală pe 23 decembrie? Anunțul oficial făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu

Alocațiile copiilor se majorează!
Alocațiile copiilor se majorează![Sursa foto: Kanal D]

Marius Budăi, anunț despre alocațiile copiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că începând de la data de 1 ianuarie 2022 va crește atât puncul de pensie, cât și alocația pentru copii. De asemenea, oficialul a precizat faptul că alocațiile care ar fi trebuie să intre în conturile tinerilor în luna ianuarie vor ajunge abia după, în februarie.

„De la 1 ianuarie crește punctul de pensie și alocațiile. 

Atenție, alocațiile din ianuarie se plătesc în luna februarie. Pentru pachetul social trebuie aprobate mai multe acte normative. Două sunt deja aprobate, iar unul se discută mâine.

Citeste si: Este oficial! Pensiile se vor majora începând de la 1 ianuarie 2022! Câți bani vor primi seniorii în curând?

Alocațiile copiilor se majorează!
Alocațiile copiilor se majorează![Sursa foto: Hepta]

Alocații copii, 0-2 ani: 600 de lei, de la 486.

Alocații copii 2-18 ani: 243 de lei.

Alocații copii 2-18 ani, cu dizabilități: 600 de lei.

Acestea sunt în prima OUG, semnată acum câteva zile cu doamna ministru Firea, are toate avizele.

Tot aici intră și a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități. A doua OUG, pensiile” , a spus Marius Budăi.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Vești bune pentru pensionari! Seniorii cu pensia mai mică de 1600 de lei vor beneficia de sprijin financiar în ianuarie

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu noua concurentă și Lia în vestiar: "A intrat în spatele meu și mi-a zis că...". Prezentatoarea TV a auzit totul abia acum: "Nu am avut niciun gând să-i fac rău". Corina susține că Lia i-a făcut același lucru când a intrat în emisiune

Rareș Bogdan solicită majorarea vârstei de pensionare și plafonarea pensiilor pentru aceste categorii de români!

Imagini spectaculoase de la nunta celebrului Feyyaz Şerifoğlu, protagonistul serialului "Fata de la fereastră"! Iată cine este soția îndrăgitului actor

Breaking news pentru românii cu probleme de sănătate!


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies