Alexandra de la Puterea dragostei a pierdut sarcina? : „Nu pot, nu am cum”

Alexandra de la Puterea dragostei
Alexandra de la Puterea dragostei are o fetiță dintr-o relație anterioară

Ce spune fosta concurentă de la Puterea dragostei despre un nou copil în viața sa. Ce i s-a întâmplat la începutul primăverii.

Alexandra Cărare de la Puterea dragostei a făcut dezvăluiri emoționante despre cel mai greu moment din viața sa.
Câștigătoarea sezonului al treilea al emisiunii Puterea dragostei are o fetiță împreună cu primul soț și și-ar mai dori un copil, tot o fetiță.

Invitată la emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”, împreună fiica ei, Alexandra a vorbit despre planurile sale de viitor, dar și despre relație pe care o are cu fetița sa.

În luna aprilie, Alexandra le-a făcut o surpriză fanilor săi și a lăsat să se înțeleagă faptul că este însărcinată, iar apoi nu s-a mai știut nimic de ea timp de câteva săptămâni.

 

„Băiat nu vreau. Nu pot, nu am cum. Nu știu de ce, dar nu simt că pot să fiu mamă de băiat. În schimb, o fetiță m-aș mai dori, dar momentan nu este cazul, pentru că am trecut prin niște experiențe foarte urâte în aprilie, mai și am lăsat-o baltă dorința de a mai avea încă un copil”, a dezvăluit Alexandra Cărare pentru canalul WOWnews.

Citeste si: Cristian Comănici și Ștefania de la Casa iubirii, cel mai nou cuplu din showbiz?: „Nu aș vrea să îmi rănească inimioara”

Alexandra de la Puterea dragostei iubit

Alexandra de la Puterea dragostei s-a logodit cu Codruț Pop

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: „Mami i-a cerut bani lui Codruț” Ce a declarat fetița Alexandrei Cărare, despre relația ei cu Codruț

 

Ce se întâmplă între Alexandra Cărare și Codruț

În cadrul aceluiași interviu, fetița Alexandrei a fost cea care a lămurit situația dintre mama ei și Codruț, bărbatul pe care Alexandra l-a cunoscut în emisiunea Puterea dragostei și alături de care se vedea îmbătrânind.

Alexandra si Codrut

Alexandra si Codrut s-au certat de mai multe ori

[Sursa foto: Captură KANAL D]

Citeste si: Iancu Sterp, primele imagini alături de noua iubită! Cine l-a cucerit!

Micuța are o relație specială cu Codruț și se înțelege bine cu acesta.

Citește și: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…” - wowbiz.ro

Citește și: Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea

„Iubitul lui mami este Codruț. El stă toată ziua în pat pe telefon, mami îi cere bani și el nu îi dă, îmi dă doar mie.

S-au împăcat, doar că mami uneori minte. Vorbesc mereu la telefon.(…) Mie îmi place foarte mult de Codruț. Mă călărește, se joacă cu mine. Odată, mami l-a desenat cu carioca. L-am desenat și eu. Când o să îl văd pe Codruț, o să sar în brațele lui și o să îi spun că mi-a fost dor de el.”, a declarat fetița Alexandrei, în emisiunea difuzată pe canalul de YouTube WOWnews.

Cele două și-ar fi dorit să plece împreună într-o vacanță în afara țării, însă tatăl fetiței este de negăsit și nu poate semna procura necesară pentru a permite ieșirea din România. De aceea, petrec tot timpul împreună în timpul vacanțelor, iar la începutul școlii, Beatrice va locui cu bunica sa.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce s-a întâmplat cu Vlăduța Lupău după ce a născut! Vedeta are probleme de sănătate

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”

Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea ÎN ACEST LOC

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Calendar creștin ortodox miercuri, 7 octombrie 2026. Sfinții Serghie și Vah sunt sărbătoriți astăzi. Rugăciunea care se rostește pentru cei bolnavi și neputincioși

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro